/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Igor Dodon s-a întâlnit cu comisarul Johannes Hahn. „Am discutat despre restabilirea unui dialog eficient cu UE”

16 februarie 2019, ora 15:56

Președintele Igor Dodon, care participă zilele curente la Conferința Internațională de Securitate de la Munchen, a avut o întrevedere cu Johannes Hahn, comisarul european pentru politica de vecinătate și negocierile de extindere. În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat inclusiv despre restabilirea unui dialog eficient al Republicii Moldova cu partenerii din Uniunea Europeană, anunță șeful statului.

Igor Dodon a scris pe o rețea de socializare că a mulțumit comisarului pentru sprijinul și asistența financiară acordată de UE Republicii Moldova „pentru realizarea mai multor proiecte, în special, din domeniul educațional, social și cultural”.

„Am reiterat faptul că relațiile cu Uniunea Europeană trebuie să fie în interesul țării și al cetățenilor Republicii Moldova. Totodată, am adus la cunoștință domnului Johannes Hahn, obiectivul strategic al instituției prezidențiale care constă în edificarea unei politici externe echilibrate între Est și Vest și respectarea cu strictețe a statutului constituțional al neutralității permanente, poziție împărtășită de majoritatea populației Republicii Moldova și de partenerii externi. Moldova nu trebuie să prietenească cu cineva împotriva cuiva, iar relațiile cu UE nu trebuie să fie în detrimentul relațiilor bune cu Federația Rusă”, a menționat Igor Dodon.

Conferința Internațională de Securitate de la Munchen are loc în perioada 15-17 februarie.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram