/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

/VIDEO/ Candidații au timp pentru a medita. Dispoziția în cifre a cetățenilor vizavi de alegerile de duminică

23 februarie 2019, ora 17:55

Potrivit Barometrului de Opinie Publice din ianuarie 2019, numărul celor care sunt siguri ca vor merge la vot a crescut cu 11 la suta fata de sondajul trecut, prezentat la sfârșitul anului 2018. Așa dar, la urme se vor prezenta peste 48 la sută dintre respondenți.

Cu cât se apropie alegerile, cu atât mai mult, potrivit aceluiași sondaj, crește numărul celor indeciși. La începutul anului curent, numărul acestora era de 53 la sută din totalul celor intervievați, cu 4% mai mult decât in noiembrie.

Dintre cetățenii care au decis pentru cine vor vota, 58 la sută sunt ferm că nu își vor schimba decizia în cabina de vot. Un procent și jumătate au spus că este posibil ca ei să-și schimbe poziția față de candidați, dar poate că nu. Ceea ce ține de încrederea cetățenilor în alegeri, există o tendință de creștere. Cel puțin, la această concluzie au ajuns, experții Institutului Republican Internațional. Astfel, potrivit unui studiu recent, 13% dintre respondenți se arată încrezători în corectitudinea alegerilor – cu 5 mai mult decât în luna noiembrie. Dar, pentru că alegerile „nu vor fi corecte și libere” s-au exprimat 56 la sută dintre cei chestionați. La sfârșitul anului 2018 au fost mai mulți – 60% dintre respondenți.

Cât privește imaginea generală din țară, cei intervievați au o percepție destul de negativă asupra a ceea ce se întâmplă. Potrivit Barometrului de Opinie Publică, numărul celor care cred că Republica Moldova se deplasează în direcția greșită anul trecut a crescut cu 9% față de perioada precedentă. La sfârșitul anului 2018 au fost aproape 73% dintre respondenți, în timp ce 64 % au fost cu un an mai devreme.

La fel ca în anul trecut, cetățenii sunt cel mai mult îngrijorați de prețurile mari, viitorul copiilor, sărăcia, șomajul și corupția. Își pun mari speranțe în aceste alegeri și cred că deputații ar trebui nu doar să adopte legi, dar să facă totul posibil ca acestea să fie funcționale. Cât privește candidații de pe circumscripțiile uninominale, 39 la sută dintre respondenți cred că cel mai important sunt calitățile personale ale acestora, 9 % apartenența politică, iar 8 la sută -independența candidatului.

Preocuparea principală a deputaților, așa cum cred cetățenii, ar trebuie să fie lupta cu corupția, soluționarea problemelor economice, dezvoltarea infrastructurii și investigarea furtului sectolului.

Viitorii deputați vor trebui să depună eforturi și pentru recăpătarea încrederii cetățenilor moldoveni în Parlament. Deocamdată, potrivit sondajelor de opinie, 70% dintre moldoveni au o părere negativă față de activitatea parlamentarilor și numai 26% dintre respondenți evaluează pozitiv activitățile deputaților.

Ultimul Barometru al Opiniei Publice a fost organizat în perioada 19 – 31 ianuarie 2019 printre cetățeni din diferite localități din Republica Moldova la comanda Institutului de Politici Publice, cu sprijinul financiar al Fundației Soros Moldovaa. Sondajul a fost efectuat pe un eșantion de 1224 de persoane, cu marja de eroare de + – 3 la sută. Studiul Institutului Republican Internațional a avut loc în perioada 5 decembrie 2018 – 16 ianuarie 2019, cu sprijinul financiar al Agenției SUA pentru dezvoltare internațională. La sondaj au participat cetățenii ce au peste 18 ani din toată țara, cu excepția regiunii transnsitrene. Marja de eroare este de + – 2,8 la sută. Sondajele au fost efectuate cu înștiințarea Comisiei Electorale Centrale.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram