/VIDEO/ Sentință „Domnească”. Procesul penal împotriva lui Gheorghe Crețu, singurul condamnat în dosarul morții lui Sorin Paciu, încetat

15 martie 2019, ora 17:45

Singurul om, găsit vinovat de omorul lui Sorin Paciu, fostul judecător Gheorghe Crețu, a scăpat de pedeapsă. Curtea de Apel, care a examinat dosarul timp de patru ani, a decis să-l absolve de vină pentru că termenul de prescripție a expirat. În tot acest timp, jumătate din cele aproape 70 de ședințe au fost amânate. Atât avocații familiei Paciu, cât și cel al fostului judecător s-au abținut de la comentarii, până când nu vor vedea cum și-au justificat magistrații decizia. Procurorii susțin că ar putea contesta decizia la Curtea Supremă.

Crețu Gheorghe Tudor se recunoaște vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 149 aliniat (1), Cod Penal și i se aplică pedeapsa cu închisoare pe un termen de 2 ani. Executarea pedepsei sub formă de închisoare se suspendă condiționat”, Gheorghe Crețu.

Aceste imagini datează din 4 februarie, 2015. La acea ședință, Gheorghe Crețu a fost găsit vinovat pentru lipsirea de viață din imprudență, după ce a participat la vânătoarea din Pădurea Domnească, la care a fost împușcat mortal tânărul Sorin Paciu. Fostul magistrat însă nu a stat după gratii pentru că pedeapsa a fost suspendată condiționat. Mai apoi, sențina a fost atacată la Curtea de Apel Bălți. Magistrații au ajuns la o concluzia abia după patru ani de examinare. Astfel, din cauza ca examinarea a durat prea mult, Gheorghe Crețu a fost absolvit de pedeapsă.

În privința lui Crețu procesul penal a fost începtat pe articolul 149, aliniat (1), deoarece a intervenit prescripția de la atragerea la răspunderea penală a trecut mai mult de cinci ani”, Tatiana Ioniță, procuror șef, Procuratura Bălți.

Avocatul său, Emanoil Ploșniță, a declarat pentru TV8 că va veni cu o reacție după ce va fi făcut publică sentința motivată. La fel ne-a spus și apărătorul familiei Paciu care însă s-a referit și la numărul prea mare de ședințe amânate. Din cele 67 câte au fost numite, mai mult de jumătate nu au avut loc.

Clar ca este o tergiversare, noi am discutat problema asta, ne-am documentat tot in problema aceasta, dar pe data de trei noi vom vorbi mai detaliat”, Petru Munteanu, avocat, familia Paciu.

Procuratura Generală, care a cerut initial patru ani de închisoare cu executare pentru Gheorghe Creţu, a anunţat că ar putea contesta sențina. În același timp, alți doi angajați ai rezervației „Pădurea domnească” s-au ales cu o amendă de 75 de mii de lei fiecare pentru abuz în serviciu, în timp ce fostul șef de la Moldsilva, Ion Lupu, a fost achitat integral. Tănărul om de afaceri, Sorin Paciu, a fost împușcat pe 23 decembrie 2012, la o vănătoare la care au participat în jur de 30 de persoane, dintre care unele cu funcții de rang înalt, cum ar fi procurorul general pe atunci Valeriu Zubco, dar și președintele Curții de Apel Chișinău, Ion Pleșca. Deși vânătoarea s-a soldat cu un deces, despre acest nu s-a știut nimic timp de aproape 10 zile. Opinia publică a fost anunțată despre tragedie de către liderului mișcării Antimafie, Sergiu Mocanu. După acest caz, Valeriu Zubco a fost demis din funcție de către parlamentari, iar peste câteva luni guvernul condus de Vlad Filat și-a depus mandatul, fiind succedat de Iurie Leancă. Din cauza numeroaselor acuzații reciproce între partidele care guvernau țara în 2013, Alianța pentru Integrare Europeană s-a destrămat.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram