Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat că a semnat decretul de convocare a primei ședințe a noului Legislativ. Aceasta va avea loc mâine, pe 21 martie 2019, la ora 13:00.

„Prezentul decret intră în vigoare la data semnării. Am decis să vin cu un discurs în fața deputaților nou-aleși, cu o adresare către concetățenii noștri, rog secretariatul Parlamentului să asigure o bună desfășurare a primei ședințe a Parlamentului, cu invitarea corpului diplomatic”, a spus Dodon.

Alegerile parlamentare au avut loc pe 24 februarie 2019. Conform Constituției Republicii Moldova, președintele țării convoacă prima ședință a Parlamentului nou-ales în termen de 30 de zile de la desfășurarea scrutinului parlamentar.

În noul Parlament au ajuns trei partide: PSRM, PDM și PP ȘOR, blocul electoral ACUM și trei candidați independenți: Viorel Melnic, Alexandru Oleinic și Ion Groza.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!