Război în Ucraina, ziua 220: Leand-lease și avertizarea SUA, iar Kadîrov cere bombă atomică. GUR: Vom reveni la frontiera din 1991

social

Avocata lui Gheorghe Petic se va adresa la Curtea Europeană a Drepturilor Omului: Eu cred că CEDO va condamna Moldova

21 martie 2019, ora 07:49
Distribuie:

Angela Istrate, avocata lui Gheorghe Petic, cel care a fost condamnat ieri la 3,6 ani de închisoare pentru viol, spune că va înainta dosarul la Curtea Eurpeană a Drepturolor Omului. Apărătoarea estimează că pe acest caz Republica Moldova va fi condamnată.

„Tratamente inumane și degradante și privarea ilegală de libertate – eu consider că CEDO va pronunța sentință de condamnare a Republicii Moldova. Ceea ce ține deja de încălcarea dreptului la un proces echitabil, noi trebuie să trecem căile interne de atac și numai după aceasta vom putea invoca în fața Curții aceste încălcări”, a declarat Angela Istrate la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

Gheorghe Petic a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semi-închis. Potrivit avocatului, sentința este una neîntemeiată și ilegală și o va ataca la instanța de apel. Acesta a mai primit o amenda de 30 mii de lei pentru violarea la domiciliu.

Fostul polițist de frontieră a fost reținut la jumătatea lunii octombrie a anului trecut, fiind acuzat că a violat o femeie. Petic se declară nevinovat și susține că dosarul său este unul politic.

După ce Gheorghe Petic a fost condamnat, susținătorii acestuia au scandat în fața Judecătoriei Orhei. Din imaginile surprinse de către reporterul TV8, se vede cum oamenii legii aflați prin mulțime au stropit gaze lacrimogene.

În context, IGP a venit cu unele precizări unde spune că polițiștii au creat un cordon pentru ca mașina în care se afla Petic să poată ieși de pe teritoriul instanței. Astfel potrivit forțelor de ordine polițistul a aplicat mijloacele speciale, și anume gaze lacrimogene, pentru a opune rezistență agresiunilor și pentru a permite deplasarea transportului în deplina siguranță.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram