/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

Pe numele lui Grigorciuc a fost pornită o cauză penală. Statut de bănuit în incidentul cu deputatul Sîrbu îl are și avocatul Rudenco

missing
21 martie 2019, ora 23:27

Pe numele lui Pavel Grigorciuc, care spune că l-a pălmuit astăzi pe deputatul democrat Sergiu Sîrbu, a fost pornită o cauză penală. Mai mult, statut de bănuit în acest dosar îl are și avocatul Eduard Rudenco; acesta era împreună cu Grigorciuc, atunci când s-a întâmplat incidentul. În același timp, cei din Partidul Democrat condamnă agresiunea asupra colegului lor Sergiu Sîrbu.

Despre faptul că pe numele lui Grigorciuc a fost pornită o cauză penală a anunțat Poliția, într-un comunicat. Oamenii legii spun că acesta este cercetat în urma unei plângeri, formulate în baza acuzației de agresare fizică a deputatului în Parlament, Sergiu Sîrbu. Cauză penală pornită în privința lui Grigorciuc este pentru huliganism: „Conform legislației persoana bănuită riscă o pedeapsă privativă de libertate de până la 5 ani”, se menționează în comunicatul de la Poliție.

Apelul la 112 a fost făcut de soția deputatului Ina Sîrbu. Ulterior, Poliția s-a deplasat la Institutul de Medicină de Urgență, unde l-au audiat pe deputatul democrat.

„În cadrul cercetărilor preliminarii s-a constatat ca cetățeanul Pavel Grigorciuc este recidivist, el având o condamnare anterioara de 4 ani cu suspendarea executării pedepsei, pentru acte de huliganism în 2014 și dezordini în masă în anul 2015”, spun polițiștii.

În același timp, avocatul Eduard Rudenco a declarat în cadrul emisiunii Politica Nataliei Morari de la TV8 că, însoțindu-l pe Pavel Grigorciuc la Inspectoratul de Poliție, în calitate de avocat al acestuia, ofițerul de urmărire penală i-a înmânat și lui prescripție, din care reiese că acesta are, de asemenea, statut de bănuit pe acest caz. Rudenco este chemat la audieri mâine.

Avocatul spune însă că nu are nicio implicare în incident, în afară de faptul că a asistat la acesta. Rudenco declară că gestul lui Grigorciuc este condamnabil, dar spune că acesta ar trebui să răspundă contravențional, nu penal.

Totodată, reprezentanții Partidului Democrat au emis un comunicat în care își exprimă indignarea față de agresarea deputatului Sergiu Sîrbu și-l numesc pe Pavel Grigorciuc extremist și recidivist. Aceștia fac legătură dintre Grigorciuc și blocul ACUM și le cer ultimilor să denunțe public comportamentul agresiv al acestuia.

„Considerăm că acest act josnic a fost posibil în condițiile în care Blocul ACUM și-a început activitatea parlamentară utilizând și încurajând în mod deschis violența de limbaj în politică și actiunile agresive. Mai mult, Blocul ACUM l-a folosit astăzi pe interlopul Grigorciuc pe post de mercenar la așa-zisul protest din fața Parlamentului, încurajând și susținând manifestările extremiste pe care acesta le-a promovat. Acest comportament nu are nici o legătură cu valorile europene pe care reprezentanții formațiunii politice susțin că le promovează”, se menționează în comunicat.

Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de astăzi, după ședința Parlamentului, lângă o cafenea din centrul capitalei. Soția deputatului Sergiu Sîrbu spune că acesta a fost bătut și că e internat în stare gravă. La rândul său, Pavel Grigorciuc susține că i-ar fi dat doar o palmă parlamentarului, din motiv că acesta l-a insultat. La incident ar fi asistat și alți deputați din Partidul Democrat.

Acum câțiva ani, Sîrbu și Grigorciuc au fost colegi în Partidul Comuniștilor.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram