/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Candu spune că cei care visează la alegeri anticipate după un alt sistem decât cel mixt greșesc amarnic

missing
24 aprilie 2019, ora 18:12

Fostul președinte al Parlamentului și vicepreședintele Partidului Democrat, Andrian Candu, spune că organizarea unor eventuale alegeri anticipate după un alt sistem electoral decât cel mixt este imposibilă. 

„Mult se discută acum, mai recent am văzut ca să se anuleze sistemul și eventual alegerile anticipate să fie organizate sub un alt sistem, lucru imposibil. Am văzut că și colegii independenți din Parlament au făcut o sesizare la CCM, deși nu cred că era nevoie să se meargă la CCM. Lucrurile erau foarte logice. Legislația și tot ce înseamnă lege are o anumită logică, dacă procesul a  fost pornit, și mă refer la alegerile parlamentare din februarie, cu un anumit sistem și dacă ceva nu s-a realizat și se repetă alegerile, dacă vorbim de alegerile parlamentare anticipate, ele trebuie organizate în același sistem”, a spus Andrian Candu, într-un interviu pentru Realitatea.md.

Candu afirmă că acest lucru ar contravine și recomandărilor Comisiei de la Veneția: „De altfel, noi schimbăm regulile în timpul jocului. Plus că pe lângă această logică sunt și multe alte recomandări de la Comisia de la Veneția și multe alte angajamente internaționale care spun clar că orice schimbare de sistem trebuie să fie făcută cu cel puțin un an înainte. Ai nevoie de avizul pozitiv al Guvernului, deoarece sunt schimbări din punct de vedere al bugetului. Astfel, dacă este cineva care visează că eventualele alegeri anticipate se vor organiza pe un al sistem decât mixt, greșește foarte amarnic și țin să-i asigur pe toți că anume alegerile parlamentare anticipate se vor organiza în același sistem – sistemul mixt”, a mai declarat ex-speaker-ul.

Schimbarea sistemului electoral înainte de eventualele alegeri anticipate a fost propusă de deputații de la ACUM. Aceștia le-au propus socialiștilor să voteze revenirea la sistemul electoral proporțional. Argumentul celor din Blocul ACUM este că sistemul electoral mixt a fost aprobat cu încălcări, contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția și că acesta nu i-ar avantaja nici pe cei din PSRM, nici pe cei din ACUM.

Recent, cei trei deputați independenți din noul Legislativ au depus o sesizare la Curtea Constituțională, prin care solicită Curții Constituționale să se expună asupra faptului dacă este în drept Parlamentul să modifice sistemul electoral la intervale de timp mai mici decât un mandat deplin al legislativului și dacă pot fi organizate alegeri parlamentare anticipate în baza unui alt sistem electoral decât cel folosit la alegerile parlamentare ordinare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram