/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Vot final în Congres și exerciții NATO. Preotul de la înmormântarea lui Navalnîi, pedepsit

Mai mulți vameși vor fi scoși la muncă în perioada sărbătorilor de Paști. Cum vor activa punctele vamale din țară

missing
24 aprilie 2019, ora 09:23

În perioada sărbătorilor de Paști, posturile vamale din țară vor activa fără întreruperi, inclusiv în perioada minivacanțelor de 1 și 9 mai. Totodată, acestea își vor extinde programul de activitate cu încă două sau trei ore, în funcție de numărul de tranzacții, informează Serviciul Vamal. 

La muncă se vor afla și factorii de decizie din cadrul Aparatului Central, care au indicația să se deplaseze în posturile cu trafic sporit pentru a-i asista pe inspectori în acțiunile întreprinse pentru accelerarea circulației transfrontaliere.

„Serviciul Vamal are dispuse o serie de măsuri de fluidizare a traficului transfrontalier. Este vorba despre suplinirea numărului de personal și a echipamentelor de verificare, utilizarea tuturor pistelor de control, inclusiv a celor destinate Corpului Diplomatic sau de pe sensul opus de traversare, precum și implicarea șefilor posturilor vamale și a adjuncților acestora în efectuarea controlului vamal. Totodată, aceste măsuri au fost agreate atât cu Poliția de Frontieră, cât și cu instituțiile partenere din România și Ucraina, astfel încât formalitățile de control să decurgă mai rapid pe ambele părți ale frontierei”, se menționează într-un comunicat de la Vamă.

În același timp, va fi intensificată și activitatea Echipelor Mobile, care asigură cea de-a doua linia de control pe întreg teritoriul țării, astfel încât să nu fie admise fraude care ar putea prejudicia bugetul de stat.

“Solicit mobilizare din partea tuturor posturilor vamale, fie că este vorba despre cele de frontieră sau interne. Vom continua să activăm la capacitate maximă, astfel încât călătorii și operatorii economici să petreacă cât mai puțin timp pe la ghișeele Vămii”, a menționat în acest context Vitalie Vrabie, șeful Serviciului Vamal.

Mai multe informații privind orarul de activitate a terminalelor vamale în perioada menționată pot fi aflate prin intermediul Centrului Unic de Apel al Serviciului Vamal, la numărul de telefon +373 22 574-111. Tot la acest număr, cetățenii pot solicita informații privind regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau pot reclama eventuale abuzuri admise de către angajații instituției.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram