/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/FOTO/ ALERTĂ METEO: Cod roşu de inundaţii în România. Şuvoaiele au cuprins mai multe proprietăţi

missing
01 mai 2019, ora 15:51

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod roşu de inundaţii, valabil până la ora 18.00 și vine ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, ceea ce poate duce la scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu efecte severe de inundaţii locale, scrie Mediafax.

Inundațiile s-au înregistrat pe râurile din bazinele hidrografice Bega – bazin superior aferent amonte S.H. Făget, Nădrag (afluent al râului Timiş), Bistra – curs inferior, judeţele: Caraş-Severin şi Timiş.

Mai multe curţi şi anexe gospodăreşti au fost inundate, în ultimele ore, în judeţul Caraş Severin, reprentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă anunţând că se intervine în mai multe localităţi pentru reducerea efectelor.

De asemenea, pompierii au intervenit în localităţile Prisaca, Oţelu Roşu, Caransebeş, Obreja, Moldova Nouă, Glimboca şi Moceriş.

În localităţile Moldova Nouă, Glimboca şi Moceriş s-a intervenit pentru evacuarea apei din pivniţe, iar în Oţelu Roşu a fost inundată o casă, fiind afectate mai multe camere. În localitatea Prisaca, a fost inundată o curte şi grădina unei gospodării, apa pătrunzând inclusiv în casă. În urma inundațiilor, proprietarii au pierit aproximativ 140 pui de găină şi le-au fost afectate peste 2000 mp de culturi şi răsaduri.

La această oră, sunt înregistrate atingeri şi depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile şi pârâurile: Goleţ, Bistra, Rusca, Pogăniş, Valea Mare, Bîrzava, Caraş, Gîrlişte, Miniş, iar pe raza localităţii Turnu Ruieni, s-a înregistrat depăşirea cotei de inundaţie a râului Sebeş”, transmite ISU Caraş-Severin.

Foto: redesteptarea.ro

Foto: redesteptarea.ro

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram