/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Naruhito a devenit noul împărat al Japoniei. Începe era Reiwa

missing
01 mai 2019, ora 07:02

Noul împărat al Japoniei este Naruhito. Prințul moștenitor în vârstă de 59 de ani a preluat oficial Tronul Crizantemelor miercuri, la o zi după ce tatăl său Akihito a abdicat.

Naruhito a devenit la miezul nopții al 126-lea împărat al Japoniei, dar miercuri dimineațaa avut loc ceremonia simbolică prin care a primit Comorile Imperiale – o oglindă, o sabie și o piatră prețioasă. Originile și locul unde se țin aceste trei obiecte misterioase sunt păstrate secrete, dar istoria și cultura japoneză sunt impregnate de mituri despre ele. În credința japoneză, ele mențin legătura cu spiritele trecutului și se spune că ar fi fost încredințate direct de divinitate.

În acest fel, a fost formalizată accederea pe tron a lui Naruhito și a început o nouă eră imperială, denumită Reiwa, care înseamnă „ordine și armonie”. Potrivit tradiției, femeile din familia regală nu au avut voie să participe la ceremonie, așa că soția lui Naruhito, împărăteasa Masako nu a fost prezentă. Singura femeie prezentă a fost ministrul Satsuki Katayama.

Împăratul Japoniei nu are puteri politice, dar este un simbol național. Naruhito devine al 126-lea împărat al Japoniei, într-o linie de descendență ce se întinde pe 14 secole.

În vârstă de 85 de ani, Akihito, tatăl noului împărat al Japoniei, a abdicat marți din cauza vârstei înaintate și a sănătății precare, fiind primul împărat japonez care face acest gest după mai bine de două secole.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram