/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Atac cu drone, reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski

Monica Babuc îi dă replică Maiei Sandu: „Toți profesorii, inclusiv cei universitari, își vor primi salariile majorate”

missing
02 mai 2019, ora 20:05

Ministra Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, spune că toți profesorii își vor primi salariile majorate la timp și îi reproșează Maiei Sandu că a mințit în mesajul pe care l-a transmis astăzi în public, precum că statul nu are bani ca să achite profesorilor din învățământul superior salariile. 

„Rolul politicienilor este să vină cu soluții pentru oameni, nu cu intoxicări și minciuni. Dacă doamna Maia Sandu ar avea măcar puțin respect pentru profesori, nu ar încerca să creeze astfel de situații bazate pe informații false, spuse cu rea-credință. Toți profesorii, inclusiv cei universitari, își vor primi salariile majorate, cum este și firesc. Legea salarizării a fost aprobată după aprobarea legii bugetului pentru anul 2019, prin urmare toate modificările în ceea ce privește suplimentarea fondurilor respective se vor opera imediat ce va fi aprobată legea cu privire la rectificarea bugetului de stat”, a comentat Monica Babuc.

Astăzi, într-un live pe Facebook, Maia Sandu a spus că „guvernarea a dispus majorarea salariilor profesorilor din învățământul superior, dar nu a alocat și bani pentru ca aceste majorări să fie posibile”.

La același subiect:

Ce spune ministrul Finanțelor despre salariile profesorilor din învățământul superior

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram