/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și paradoxul invaziei ruse. Kremlinul vrea să saboteze summitul de pace

Atenționare de călătorie în Italia cu avionul, inclusiv pentru pasagerii din Republica Moldova

missing
03 mai 2019, ora 11:55

Astăzi, călătorii care au zboruri spre Italia ar putea să nu ajungă la destinație la timp. Atenționarea vine în contextul în care angajații aeroporturilor din Italia au anunțat o grevă pentru ziua de astăzi. 

În acest context, compania Air Moldova și-a atenționat călătorii de faptul că este posibilă perturbarea traficului de zbor.

„În legătură cu perturbarea activității aeroporturilor din Italia vor fi înregistrate întârzieri, rețineri și posibil chiar anulări ale zborurilor. Air Moldova își cere scuze anticipat de la clienții săi pentru eventuale inconveniențe care ar putea să apară din acest motiv. Compania dă asigurări că va depune toate eforturile și demersurile necesare pentru ca pasagerii săi să aibă cât mai puțin de suferit”, se menționează în mesajul expediat de reprezentanții companiei.

Greva este preconizată pentru intervalul orelor: 12:00 – 16:00 (orele Republicii Moldova 13:00 – 17:00).

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram