Deputata PAS Maia Sandu le reproșează miniștrilor din Guvernul Filip că au ridicat în ultimul an salarii de cinci ori mai mari decât media pe economie. Sandu spune că acest lucru a fost posibil după ce a fost aprobat un amendament la Legea salarizării, care le-a permis miniștrilor să primească pe lângă salariu, și niște stimulente financiare. La rândul său, ministrul Apărării, Eugen Sturza, a întrebat-o pe Maia Sandu pentru ce merite și-a primit ea salariul de deputată pentru ultimele două luni.

„Printr-un amendament introdus la legea salarizării în 2017, miniștrii, în afară de salariul lunar și alte stimulente financiare, au obținut dreptul de a beneficia de ”plăți de stimulare”. Ca urmare a acestei modificări, salariile miniștrilor au crescut de aproape 3 ori! Prevederile legii sunt vagi: nu există nicio limită pentru aceste plăți de stimulare și nici condiții pentru calcularea lor. Salarii de 30 de MII de LEI pe lună și-au stabilit Jizdan, Sturza, Babuc, Ulianovschi. Pentru ce merite? Pentru loialitate față de regimul oligarhic!”, a comentat Sandu pe rețelele de socializare.

„În 2018, stimată doamnă, am avut un salariu mediu de 20 mii lei lunar (…). Dacă ați împărțit suma declarată în declarația de venit, am dubii și în privința cunoștințelor Dumneavoastră economice, pentru că ar trebui să știți că acolo sunt incluse toate impozitele la CNAS și CNAM, ce reprezintă circa 30% din salariul brut (…). Amendamentul despre care vorbiți a permis majorarea tuturor, subliniez, tuturor salariilor militarilor din cadrul Armatei Naționale și angajaților Ministerului Apărării. Ne permitem, astfel, să avem o armată mai profesionistă cu militari mai motivați. Iar dacă vreți să vorbim despre merite, vă invit să discutăm despre ele la una dintre cazărmile modernizate ale Armatei Naționale. Apropo, dacă tot ne place să numărăm banii altora, pentru ce merite v-ați luat ultimele două salarii de la Parlament?”, i-a replicat Sturza.

Ieri, într-un live pe Facebook, Maia Sandu a spus că „guvernarea a dispus majorarea salariilor profesorilor din învățământul superior, dar nu a alocat și bani pentru ca aceste majorări să fie posibile”. Ulterior, ministra Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a spus că toți profesorii își vor primi salariile majorate la timp și i-a reproșat Maiei Sandu că a mințit în mesajul pe care l-a transmis în public, precum că statul nu are bani ca să achite profesorilor din învățământul superior salariile.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!