/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Ciubașenco, despre motivul demisiei sale din funcția de vicepreședinte al PN: „Am considerat că e și responsabilitatea mea...”

14 mai 2019, ora 09:43

Dmitrii Ciubașenco spune că a luat decizia de a renunța la funcția de vicepreședinte al Partidului Nostru (PN) în urma rezultatelor proaste obținute de formațiune la alegerile parlamentare din luna februarie, pentru care se simte responsabil. Acesta a înaintat ieri cererea de eliberare din funcție către conducerea partidului și așteaptă să fie aprobată.

„Această demisie este legată de rezultatul alegerilor parlamentare din februarie, după cum știm, Partidul Nostru nu a trecut pragul electoral, eu nu am trecut în circumscripția uninominală. Peste două luni de la alegeri, președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, care aproape trei ani se află în străinătate, pentru că are în Moldova dosare fabricate, a explicat cauzele eșecului astfel:

«Mulți s-au obișnuit să vadă PN ca partidul lui Usatîi. Am făcut tot posibilul să fac transfer de imagine către colegi. Am vrut ca alții să devină lideri naționali, dar, din păcate, nu a ieșit. Fiind la secția de votare de la Frankfurt, oamenii mi-au spus: «Domnule Usatîi, nu vă supărați, când veți fi acasă, vă votăm». Credeam vă vom trece pragul, dar în ziua alegerilor deja înțelegeam că nu. Omenii îmi spuneau că nu vreau să-i vadă pe ai mei, dar pe mine. Nu voi mai candida, dacă nu voi mai fi în țară»”, l-a citat Ciubașenco pe Usatîi, explicându-și decizia de a renunța la funcția de vicepreședinte.

Dmitrii Ciubașenco spune că este de acord cu opinia lui Renato Usatîi: „Atâta timp cât Renato Usatîi nu revine în Moldova, rating-urile PN nu vor crește, iar ceilalți membri ai echipei, din conducerea PN, în lipsa lui, într-adevăr, nu pot să-l înlocuiască. Am considerat că este și responsabilitatea mea, inclusiv pentru rezultatul alegerilor și din cauza aceasta m-am dat la o parte”, a declarat Dmitrii Ciubașenco pentru TV8.

Ciubașenco a reiterat că va rămâne deocamdată membru de rând al PN.

Dmitrii Ciubașenco a fost candidat al Partidului Nostru la alegerile prezidențiale din 2016, iar la alegerile parlamentare din acest an, a candidat din partea PN pe circumscripția nr. 28, Chișinău.

La alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 Partidul Nostru a acumulat 2,95% din voturile alegătorilor pe circumscripția națională.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram