/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Vot final în Congres și exerciții NATO. Preotul de la înmormântarea lui Navalnîi, pedepsit

Falsificau actele moldovenilor care plecau la muncă în Israel. Membrii unui grup criminal, amendați cu jumătate de milion de lei

missing
21 mai 2019, ora 15:03

Patu persoane, membrii activi ai unui grup criminal organizat au fost amendați cu jumătate de milion de lei pentru că au falsificat actele moldovenilor care plecau la munca în Israel. 

Astfel, inculpații s-au întâlnit cu potențialii imigranți, cărora le-au explicat condițiile contractuale și de muncă în statul Israel, documentele necesare pentru deschiderea vizei de intrare și ședere în statul Israel și remunerația ilicită în sumă de aproximativ 7 000 dolari SUA pentru persoană, care urma a fi achitată acestora.

În continuare, membrii grupului criminal organizat, au promis de la mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova un set de documente, totodată, asumându-și angajamentul de a perfecta actele obligatorii pentru deschiderea vizei de muncă în Israel.

Astfel, prin intermediul societăților comerciale, pe care le conduceau, condamnate în același dosar, au organizat falsificarea certificatelor care atestă absolvirea cursurilor specializate de îngrijire a bătrânilor, comisiile medicale care atestă starea sănătății imigranților, iar ulterior le-au organizat transportarea la Consulatul statului Israel din or. Kiev, Ucraina. Membrii grupului criminal le-au dat moldovenilor instrucțiuni cu privire la circumstanțele care urmau să le comunice în cadrul interviului la Consulat.

În instanța de judecată inculpații și-au recunoscut vina. Ulterior, instanța a constatat că reeducarea acestora este posibilă fără izolarea reținuților de societate, stabilindu-le pedeapsa sub formă de amendă.

Acum aceștia riscă amenzii de 10 000 unități convențională, echivalent a  500 000 lei.

Totodată, inculpații au fost privați de dreptul de a exercita activități legate de turism și de prestarea serviciilor în domeniul angajării la muncă peste hotarele Republicii Moldova pe un termen de patru ani.

La fel, prin sentință s-a dispus a confisca în mod solidar de la inculpați, cu trecerea forțată și gratuită în proprietatea statului, a sumei de 71 340 dolari SUA cu titlu de mijloace bănești obținute din activitatea infracțională.

Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel Chișinău.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram