„Sunt gata să plec, dar mai sunt încă viu…”
În pofida zumzetului insistent al celor din merdia (pentru cei care nu s-au prins, e vorba de un joc de cuvinte format din merde și media) care au insistat să nu-i fie oferit Palme d’honneur din cauza că e misogin, rasist și sexist, și în pofida unui schimb de replici tăioase și ale declarațiilor de răspuns, de genul: „Puteți și nici să nu-mi dați premiul, n-am nevoie de el”, Alain Delon și-a trăit adevărate clipe de glorie la Festivalul de la Cannes 2019. Sunt gata să plec, a zis el, lăcrimând cu premiul în brațe, nu regret decât cariera mea. La ceremonie a venit cu drăgostoasa sa fiică Anouchka, unicul copil cu care are o relație bună. (Gurile rele zic că unul dintre feciori e cam alcoolizat, altul – e un actoraș de mâna a șaptea).
„Toți sunt morți! Toți!”, a remarcat el ceva mai devreme, la întâlnirea cu jurnaliștii, cinefilii și fanii lui sectuagenari, care îl strigau rugător, fluturând vechi afișe: „Alain, privește aici!”.
El însă, părea destul de viu. A ținut, timp de o oră și douăzeci de minute, strâns în mrejele-i auditoriul fermecat. A cochetat, a plâns văzându-se tânăr în secvențele din Plain Soleil sau în Ghepardul. „Aici, în scena asta, e și câinele meu, mort și el acum, desigur”, a tot repetat. „Ce am fost și ce am rămas”, ca toate divele, dar și-a revenit și a redevenit monstrul sacru ce își acceptă cu reținere ovațiile.
„Am venit pentru prima dată la Cannes în 1956, dar nu mă întrebați, căci nu țin minte nimic. Nu cunoșteam pe nimeni. Venisem cu o fată și n-am făcut altceva decât să ne iubim”. „J’ai ete pas mal foutu”, a tot repetat el, oarecum admirativ (foutu e în franceză cuvânt universal, poate subânțelege orice, chiar și ceea la ce v-ați gândit). „De fapt, femeile sunt cele care m-au făcut, femeile care m-au iubit m-au făcut, nu eram nimic fără ele. Privește în cameră ca în ochii unei femei, mi-a zis Rene Clement, maestrul meu, și totul va fi bine. Nu juca, trăiește, respiră cum respiri, ascultă cum asculți, vorbește cum vorbești, mi-a tot repetat el. Am învățat lecția”.
Samuel Blumenfeld, jurnalistul de la Monde, moderatorul întâlnirii, îi remarcă, cu o ușoară invidie: „Oriunde ați intra, ocupați întreg spațiul. Orice spațiu devine în întregime al dumneavoastră”. „Da, am făcut tot ce am vrut și în cinema, și în viață, doar ridicând un deget”, acceptă Delon. „Uite, am acceptat și un Palme d’honneur!”.
Angela Brașoveanu
