/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și paradoxul invaziei ruse. Kremlinul vrea să saboteze summitul de pace

Femeia care a racolat o tânără și a obligat-o să se prostitueze în Turcia, trimisă după gratii, direct din sala de judecată

missing
24 mai 2019, ora 09:11

Femeia care ar fi racolat o tânără din Moldova și a obligat-o să se prostitueze în Turcia a fost condamnată la șapte ani de detenție. Aceasta a fost luată sub strajă chiar din sala de judecată.

Potrivit procurorilor, sub promisiunea unui loc de muncă bine plătit în Turcia, inculpata a racolat în vara anului 2016 o tânără, cu o stare materială precară, căreia i-a procurat bilet la avion, asigurându-i transportarea la destinaţie, unde au obligat-o să se prostitueze. Timp de aproximativ trei luni, aceasta a prestat servicii sexuale într-un apartament din Istanbul, jumătate din venit fiind colectat de persoane de origine turcă.

„Revenită acasă, victima s-a adresat organelor de drept, pe acest caz fiind iniţiată o cauză penală, iar inculpata deferită justiţiei”, precizează procurorii.

Sentinţa este cu drept de atac în modul prevăzut de lege.

Statisticile Procuraturii arată că, în cursul anului trecut, în republică au fost înregistrate 312 infracţiuni de trafic de persoane şi crime conexe, în judecată fiind expedite 144 de dosare din această categorie, fiind pronunţate 130 de sentinţe în privinţa a 190 de inculpaţi.

„Fenomenul traficului de persoane se află în permanenţă în vizorul Procuraturii Generale, care sistematizează şi monitorizează informaţiile privind starea urmăririi penale pe cauzele din această categorie, care au un profund impact social-psihologic asupra victimelor”, precizează reprezentanții Procuraturii Generale.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram