/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Atac cu drone și reuniune NATO-Ucraina. Zelenski confirmă: Kievul a lovit un aerodrom în Crimeea

Membrii echipajului SMURD care au decedat în misiune la Haragîș au fost astăzi comemorați

missing
02 iunie 2019, ora 16:53

Cei patru membri ai echipajului SMURD care au decedat cu trei ani în urmă în apropiere de localitatea Haragîș din raionul Cantemir au fost astăzi comemorați. La eveniment a participat și ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță.

Ceremonia a început cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți din raionul Cahul, iar ulterior un grup de copii de la gimnaziul din localitatea Haragîș au ținut un recital despre dedicația eroilor.

Colegi de breaslă, pompieri și salvatori din Republica Moldova și România, dar și oameni din localitate au depus flori la monumentul edificat în memoria eroilor, amintindu-și de jertfa și dedicația de care a dat dovadă echipajul în misiunile de salvare.

Acum trei ani, în după amiaza zilei de 2 iunie, un elicopter SMURD a explodat în aer, iar ulterior s-a prăbuşit în apropiere de localitatea Haragîş, din raionul Cantemir, la circa o sută de metri de la o pădure din zonă. În momentul producerii accidentului ploua torențial.

Potrivit IGSU de la lansarea proiectului transfrontalier SMURD, echipajele aero –medicale din România au efectuat 67 de zboruri pentru salvarea cetățenilor Republicii Moldova.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram