/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

Fost deputat, declarat persona non grata în Ucraina

04 iunie 2019, ora 12:54

Un deputat care a făcut parte din primul Parlament al R. Moldova, Vasile Șoimaru, a fost declarat indezirabil în Ucraina. Acestuia i-a fost interzisă intrarea pe teritoriul statului vecin acum trei zile, fără a i se explica motivele interdicției.

Șoimaru a anunțat pe profilul său de facebook că intenționa să participe la sfințirea monumentului lui Iraclie Porumbescu, tatăl lui Ciprian Porumbescu, în satul Boian, dar la granița moldo-română a aflat că a fost declarată persona non grata în Ucraina.

„Aceasta-i unica surpriză de care am avut parte în viața mea și care s-a întâmplat la fix o lună și o zi după aniversarea de 70 de ani. Țineam calea spre Boianul românesc din Ucraina, cel cântat de Eminescu în vestita sa Doină. Am fost invitat de frații mei români-boinceni…Poliția ucraineană de frontieră m-a anunțat că nu mi-i permisă trecerea pentru trei ani de zile, iar explicațiile mi le vor da organele competente dacă mă interesează… Mai pe scurt am ajuns să fiu declarat persona non grata, pentru prima dată în cei 17 ani, de când mă țin de pelerinaje prin întreaga românime”, a scris Șoimaru.

Acesta a prezentat și documentul eliberat de autoritățile ucrainene care demonstrează interdicția aplicată pentru o perioadă de trei ani.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram