/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

UPDATE: Un avion privat de la Istanbul, a aterizat noaptea aceasta la Chișinău, apoi a zburat la Kiev. Cine-ar fi unul dintre pasageri

missing
10 iunie 2019, ora 00:50

UPDATE: Avionul care venea din Ierusalim nu a aterizat la Chișinău, ci la Kiev. A doua aeronavă, însă, cea care venea din Istanbul, a aterizat în capitală și, potrivit surselor TV8 care au rugat să le fie păstrat anonimatul, în ea a urcat milionarul Vaja Jhashi, un apropiat al liderul PD, Vlad Plahotniuc. În avion se mai aflau doi pasageri, care au urcat în Turcia. Toți au zburat ulterior spre Kiev. 

Două avioane private care operează pe curse charter vin concomitent spre Chișinău: unul, din Istanbul și altul, din Ierusalim. Acestea ar urma să aterizeze pe Aeroportul din Chișinău în mai puțin de jumătate de oră, într-o perioada de timp în care în mod normal, potrivit surselor TV8 din cadrul Aeroportului, nu se permit aterizări din motiv că pista este închisă. 

„Pe timp de vară, pista se închide noaptea pentru a se efectua lucrări de reparație. Dacă spre exemplu o rută întârzie, rămâne până la deschiderea pistei. Sunt lucrări obligatorii și programate din timp și nu se anulează pentru oricine”, ne-a explicat sursa TV8 de la Aeroport, care a rugat să-i fie păstrat anonimatul.

Numerele zborurilor sunt ascunse pe Flightradar pentru utilizatorii de rând.

Aeronavele ar urma să ia pasageri din Chișinău și să decoleze spre alte destinații. Bunăoară aeronava Cessna 550 Citation Bravo, care vine din Turcia, ar urma să decoleze ulterior de la Chișinău spre Kiev, potrivit surselor TV8.

Am încercat să află mai multe detalii despre această cursă charter de la angajații Sălii VIP a Aeroportului, care însă au spus că nu cunosc informații. La rândul ei Rodica Rusu, anterior purtătoare de cuvânt a companiei Avia Invest, concesionara Aeroportului din Chișinău, ne-a comunicat faptul că nu mai este în această funcție, dar că reprezentanții aeroportului nu sunt obligați să ne ofere informații despre cursele private care se efectuează de la aerogară.

Vom încerca să obținem alte detalii pe parcursul zilei de mâine.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram