/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: Odesa și Kiev – supuse atacurilor cu drone. Cel puțin șapte persoane au fost rănite

Oficial! Procuratura Anticorupție anunță câți bani au fost recuperați după furtul miliardului

missing
08 iulie 2019, ora 12:01

Până la 15 iunie 2019, autoritățile competente au recuperat doar 2,2 miliarde de lei după ce s-a produs delapidarea în sistemul bancar, anunță Procuratura Anticorupție. În această sumă a fost inclusă și valoarea activelor proprii ale Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank  care au fost vândute, în sumă totală de 1,2 miliarde de lei. Iar pe titluri executorii a fost recuperat doar un miliard de lei.

Procurorii mai precizează că valoarea sechestrelor aplicate în toate dosarele penale inițiate după frauda bancară constituie aproximativ trei miliarde de lei. „Valoarea bunurilor este una aproximativă, ținând cont de metoda de evaluare cadastrală, gradul de uzură a bunurilor odată cu trecerea timpului”, spun reprezentanții Procuraturii Anticorupție.

În total, după furtul din sistemul bancar au fost inițiate 197 de cauze penale. În instanța de judecată, din 2009 până în prezent, au fost expediate 55 de cauze penale în privința a 39 de persoane fizice și 5 persoane juridice, fiindu-le incriminate „infracțiuni de dobândire a creditului prin înșelăciune, escrocherie, spălare de bani, acordarea creditului cu încălcarea regulilor de creditare”.

Valoarea totală a mijloacelor financiare incriminate beneficiarilor inițiali constituie 8,4 mlrd. lei.

În prezent, în gestiunea procurorilor sunt 26 de cauze penale în care sunt vizați mai mulți oameni de afaceri, persoane cu funcții de răspundere din sistemul bancar, dar și demnitari de stat, care sunt cercetați „sub aspectul infracțiunilor de escrocherie, dobândirea creditului prin înșelăciune, încălcarea regulilor de creditare, spălarea banilor şi infracțiuni de corupție, dar și conexe”, se spune într-un raport prezentat de Procuratura Anticorupție.

.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram