Vladimir Plahotniuc este un manager foarte bun, însă nu trebuia să-i asculte pe unii oameni în ceea ce ține de domeniul politic. De această părere este președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov. Potrivit lui, unele greșeli puteau fi evitate.

„Vladimir Plahotniuc a venit în partid în timpuri grele. El este un manager activ și eficient. Uneori, este foarte „aprins” și la acest subiect eu cu dânsul am discutat intens. Din punctul meu de vedere, erau oameni pe care nu trebuia să-i asculte și să și-i facă consilieri pe subiecte politice. Este voba, de exemplu cu Serghei Iaralov. Pe subiecte politice trebuia să se consulte cu oameni care se pricep în politică și poate că am fi evitat anumite greșeli”, a spus Diacov la emisiunea „Glavnoe” de la TVC21

Vladimir Plahotniuc și-a anunțat demisia din fruntea partidului după ce PDM a anunțat că se retrage de la guvernare.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!