Noul președinte al Curții Constituționale (CCM), Vladimir Țurcan, ales în această funcție cu ceva timp în urmă, nu vede o problemă că a fost numit în funcția de magistrat la CCM, în defavoarea candidaților aleși prin așa-zisul concurs organizat de Parlament. 

„Nu contează însăși noțiunea de concurs, contează cine a fost numit”, a spus Țurcan, menționând că legislația nu prevede ca Parlamentul să organizeze acest concurs și, respectiv, nu interzice numirea judecătorilor constituționali fără concurs.

Țurcan a mai spus că noua componență a CCM va fi apolitică: „Nu putem fi supuși la nicio forță politică, în capul mesei o să fie Constituția”, a mai spus noul președinte al CCM.

Cei șase noi judecători ai CCM au depus jurământul pe 16 august; aceștia sunt: Eduard Ababei și Serghei Țurcan au fost numiţi în funcţia de judecători constituţionali din partea Consiliului Superior al Magistraturii; Liuba Şova şi Nicolae Roşca, din partea Guvernului, iar Domnica Manole şi Vladimir Ţurcan, din partea Parlamentului.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!