Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Andrei Năstase, respinge acuzațiile deputatului democrat Vladimir Cebotari, precum că el personal ar fi dat indicații pentru arestarea sa. Năstase zice că el doar a transmis materialele pe care le deținea organelor competente. 

„Există material acumulat de către MAI și, pentru că nu e de competența MAI-ului cercetarea acestui subiect, a fost transmis la Procuratura Generală (PG). Am aflat ulterior din presă că cei de la PG au dispus trimiterea materialelor către Procuratura Anticorupție (PA), așa cum prevede legea”, a spus Andrei Năstase, contactat de TV8.md.

„Domnul Cebotari nu a înțeles nimic din schimbările care se produc în țara noastră. Eu nu sunt nici judecător, nici procuror, dar, în calitatea mea de ministru al Afacerilor Interne, am obligația constituțională să informez structurile abilitate de a cerceta anumite ilegalități, să le informez despre anumite lucruri de care am cunoștință (…). Am cerut procurorului general să investigheze averile dobândite ilicit atât de foștii demnitari, cât și de actualii”, a mai spus ministrul de Interne.

Ieri, presa a scris, cu referire la surse din cadrul organelor de drept, că zilele acestea, deputatul democrat Vladimir Cebotari ar putea rămâne fără imunitate parlamentare, iar ulterior, va fi reținut.

Azi, la ședința Legislativului, președintele Igor Dodon a spus că, din câte el cunoaște, procurorul general ar putea veni azi în Parlament.

Acum aproximativ două săptămâni, Andrei Năstase declarat că a trimis o sesizare către procurorul general interimar prin care-i solicită inițierea unei anchete penale în privința lui Vladimir Cebotari, menționând că are dovezi precum că deputatul ar fi implicat în furtul miliardului.

Cebotari a negat acuzațiile că ar avea vreo legătură cu frauda bancară și a cerut să fie invitat la audieri.

Între timp, presa a scris că Vladimir Cebotari ar putea fi candidatul Partidului Democrat la funcția de primar al municipiului Chișinău, cursă în care ar putea candida contra lui Andrei Năstase.

La același subiect:

PDM: Procuratura este controlată de Dodon și Năstase. Reacția Președinției

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!