/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Imagini ca din penitenciar într-un cămin al UTM. Comentariile reprezentanților universității

17 septembrie 2019, ora 06:53

Un cămin al Universității Tehnice arată mai deplorabil decât o pușcărie abandonată. Toaleta și dușul sunt pline de mucegai, iar de igienă – nici pomină. Cel puțin asta spune un internaut, care a fotografiat camerele, despre care spune că aparțin căminului nr.2. Am discutat despre dezastru cu administrația acestuia, care însă susține că imaginile ar fi

Imaginile surprind pereți plini de mucegai în camera de baie și WC. Lavoarul este murdar, astfel că nici nu îți este a intra acolo. Și odăile sunt de parcă nu a călcat picior de om, de ani buni. Autorul fotografiilor susține că este vorba de căminul nr.2 al Universității Tehnice. Cu aceste imagini, am bătut la ușa administrației clădirii. Responsabilii susțin că ar fi trucate.

Da fotografii credeți că nu se poate de găsit și în altă parte și de pus? Că e căminul doi și gata?

I-am convins să ne facă o excursie prin cămin, însă ne-au arătat doar camerele renovate din banii părinților. Universitatea pune la dispoziție doar linoleum și câte un dulap.

Era în stare deplorabilă. Toaleta s-a schimbat, tot s-a făcut.

VASILE CARASTAN, ADMINISTRATORUL CĂMINULUI

Noi venim, vedem ce vor să facă și ei hotărăsc. Reieșim din posibilitățile lor financiare și timp.

Am cerut să ne arate și odăile nereparate. Administratorul însă nu găsea cheile, iar apoi a recunoscut că acolo trăiesc și gândaci de bucătărie. Ca să scape de insecte a decis să scoată tapetele.

VASILE CARASTAN, ADMINISTRATORUL CĂMINULUI

Activele studențești au cumpărat geluri și capcane speciale pentru taracani. Anume sub tapete se ascund taracanii și în dulapurile care au fost. Am mers pe varianta asta. Simplu, atrăgător.

De altfel, căminul a fost avizat pozitiv de o comisie specială care verifică starea blocurilor pentru traiul studenților.

ELENA TERENTE, ȘEFĂ, SECȚIA CĂMINE STUDENȚEȘTI

Odăile care nu au fost date la reparație, stau închise. În rest, lucrăm, facem reparație.

De față cu administratorul, studenții se arată mulțumiți de condiții.

Condițiile de trăit nu trebuie să influențeze procesul de studiu. Pentru mine e normal, așteptările sunt satisfăcute.

Chiar și așa, camerele lor arată mai mult a bucătării, pline de cratițe și veselă.

Pur și simplu așa o punem ca să nu stea recipientele fierbinți pe jos.

Am găsit și un jurnal unde studenții se plâng pe condiții. În doar două săptămâni de la reluarea anului școlar, registrul este deja plin.

DIANA POPA, REPORTER TV8

Iar în acest registru studenții înscriu defectele pe care le-au observat în camerele lor. De exemplu în camera 911 nu arde becul, iar în 401 în duș nu este lumină.

–Ai văzut asta? –Da. Am văzut așa blocuri. Acolo principalul e să faci curat, să așterni un covor, să pui perdele. –Să astupi toate fisurile? –E suficient cu bandă adezivă să le înclei.

Lavoarele, veceurile din secții cred că ar fi o problemă.

Geamurile sunt vechi și iarna trebuie să astupi crăpăturile ca să nu fie răcoare. –Îngheți? –Da, e destul de frig.

Potrivit administrației, în acest an, din cele 181 de camere au fost reparate doar 27. Prețul pentru un loc în cămin este, în medie, 345 de lei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram