Deputatul Octavian Țîcu a anunțat că părăsește fracțiunea parlamentară a Platformei Demnitate și Adevăr, dar rămâne deputat independent în cadrul Blocului ACUM. „Am avut o colaborare frumoasă în cadrul Blocului ACUM care, cu regret, nu s-a păstrat în cadrul guvernării. Până a face acest anunț am epuizat toate capacitățile de a schimba pe interior lucrurile” , a motivat Octavian Țîcu.

„M-am expus și anterior critic cu referire la numirile care s-au făcut, la înțelegerile și cârdășiile cu socialiștii. Am fost cel care nu a semnat acordul de constituire a acestei alianțe între ACUM și PSRM, dar am susținut în totalitate Guvernul Maia Sandu și declarația de stat captiv. Rivalitățile din interiorul Blocului ACUM, lipsa de coeziune și politizarea care s-a făcut în sistem de triunghi între PSRM, PAS și PPDA a compromis foarte mult valorile Blocului ACUM”, a adăugat Țîcu.

Acesta este nemulțumit în primul rând de felul în care a fost ales președintele Curții Constituționale și regretă că l-a votat pe socialistul Vladimir Țurcan la CCM: „Am regrete enorme și chiar aș dori să-mi tai o mână o dată pentru faptul că l-am votat în Curtea Constituțională, lăsând să se înțeleagă că el și Domnica Manole nu vor fi președinți ai CCM și va fi cineva neafiliat politic”.

Octavian Țîcu afirmă că acordul semnat între PSRM și ACUM este o „eroare politică, care compromite valorile pe care Blocul ACUM le-a promovat în campania electorală în fața alegătorilor”.

Deputatul consideră că acordul temporar semnat la 8 iunie cu PSRM nu a fost îndeplinit în totalitate și se putea de colaborat în continuare în baza acestuia. Prin noul acord semnat de ACUM și PSRM, socialiștii au fost aduși la guvernare, a adăugat Țîcu.

 

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!