Război în Ucraina, ziua 171: Apelul autorităților din Energodar. Slovacia livrează Ucrainei patru obuziere Zuzana

politic

Reacția lui Filat la acuzațiile lui Șor că l-ar fi plătit cu 3 milioane de dolari pe Dodon, ca acesta să-l voteze pe Timofti președinte

30 septembrie 2019, ora 16:59
Distribuie:

După ce aseară Ilan Șor a spus în cadrul unui interviu la Televiziunea Centrală că Vlad Filat l-a plătit pe Igor Dodon cu trei milioane de euro pentru ca să-l voteze pe Nicolae Timofti la funcția de președinte al Republicii Moldova, azi, avocații fostului premier au publicat o reacție din partea clientului lor. Filat spune că este gata să dea declarații în fața procurorilor anticorupție. 

„În toți acești patru ani de când sunt încarcerat nu am comentat niciodată minciunile și aberațiile expuse de către Șor. Nu am făcut acest lucru din motivul că nu am dorit să cobor la nivelul unui escroc, mincinos și laș. Având în vedere ultimele declarații grave ale acestui individ care mă vizează pe mine, dar și cel puțin alte două persoane, ex-președintele RM și actualul președinte al RM, mă obligă să ofer o reacție. Însă, datorită faptului că Procuratura Anticorupție s-a autosesizat și urmează să investigheze cele declarate de fugarul Șor, pentru a nu afecta acțiunile de investigație, țin să precizez că voi face declarații în fața procurorilor. Acest ticălos pe nume Șor trebuie să răspundă pentru declarațiile calomnioase.

Ce nu înțelege Ilan Shor, dar și alții, că poți fugi de oricine, dar de sine nu poți fugi. Va veni timpul când nu doar va fi nevoit să fugă, dar și să răspundă pentru vorbele și faptele săvârșite, dar și pentru multe, multe minciuni care au distrus oameni și familii”, a comentat Filat.

În luna februarie a acestui an, în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare, Ilan Șor a ieșit într-o conferință de presă la care a prezentat o geantă neagră și a spus că în acea geantă s-au aflat „multe lucruri”, pe care Igor Dodon le-ar primit de la el.

După declarațiile lui Ilan Șor de aseară, procurorul general interimar Dumitru Robu a spus că procurorii vor investiga subiectul dat.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram