/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

CSJ a stabilit data ședinței la care va examina contestația CSM, privind convocarea Adunării Generale a Judecătorilor

missing
05 octombrie 2019, ora 16:14

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) va examina pe 16 octombrie contestația Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a încheierii Curții de Apel Chișinău de pe 24 septembrie, prin care a fost dispusă organizarea Adunării Generale a Judecătorilor pe data de 27 septembrie. Ședința va avea loc la ora 8:30.

Amintim că, Adunarea Generală a Judecătorilor a avut loc totuși, pe data de 27 septembrie. La ședință s-a decis revocarea mandatelor actualilor membri ai CSM, dar nu a fost aleasă o componență nouă a Consiliului, acest lucru urmând a se produce la o altă ședință, stabilită pentru data de 25 octombrie 2019.

Chiar și așa, membrii CSM nu au recunoscut deciziile luate la Adunarea Judecătorilor, întrucât poziția lor este că această ședință a fost convocată ilegal și că nu ar fi avut cvorum. Ei au contestat hotărârea, dar ieri, 4 octombrie, în cadrul unei ședințe speciale a Comisiei Adunării Generale a Judecătorilor, membrii acesteia au respins contestația CSM.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram