/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Noi numiri! Au fost desemnați cinci reprezentanți ai Guvernului în teritoriu și un secretar de stat

missing
09 octombrie 2019, ora 14:05

Mai multe numiri au fost făcute la ședința de astăzi a Guvernului. Cabinetul de miniștri a numit cinci persoane noi în calitate de reprezentanți ai Executivului în teritoriu, iar Viorelia Lazăr a fost desemnată secretară de stat la Minsiterul Finanțelor.

„Am considerat că este foarte important ca cineva care a participat din partea antreprenorilor să vină la minister și să dezvolte sistemul de achiziții electronice. Ea va gestiona de asemenea proiecte europene care vin să ne ajute în transparentizarea achizițiilor publice și eficientizarea utilizării banului public. Astfel, dumneaei va renunța la toate interesele private în conformitate cu legea”, a declarat ministra Finanțelor, Natalia Gavriliţă.

Potrivit ei, Viorelia Lazăr are o experiență de peste 20 de ani în sectorul tehnologiei informaționale. În ultimii 17 ani a fost fondatoarea și conducătoarea unei întreprinderi private, care a participat la mai multe procese de achiziții publice.

Totodată, în cadrul ședinței de astăzi a Executivului, Cristina Tîșcu a fost numită în funcția de șefă a Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat. Ea este juristă și lucrează într-o companie de consultanță juridică.

Vitalie Nogali a fost numit în calitate șef al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat. El are studii în Drept și în prezent activează în calitate de jurist.

Mihail Țurcan a fost desemnat șef al Oficiului Teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat. Dânsul are studii în Drept, iar anterior a activat în calitate de judecător.

Peotr Manol a fost numit în funcția de șef al Oficiului Teritorial Comrat al Cancelariei de Stat. Manol are studii în Drept penal, iar la moment este viceprimar al orașului Comrat.

Oleg Maler fost numit în funcția de șef al Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat. La moment, el activează în calitate de inspector principal la Inspectoratul de Stat al Muncii.

 

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram