/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/OPINIE/ Pe scena politică din Moldova e din nou fierbinte. Se rupe alianța?..

missing
06 noiembrie 2019, ora 15:58

Deși scena politică din Republica Moldova a început din nou să clocotească, iar fotoliile membrilor Guvernului Sandu se clatină, e devreme să vorbim despre o rupere a alianței, este de părere analistul politic Victor Ciobanu. Acesta crede că la etapa actuală alegerile anticipate nu sunt o opțiune convenabilă nici cei din Blocul ACUM, dar nici pentru socialiști, deși anume din direcția stângii de la guvernare se aud tot mai des asemenea mesaje. 

Eșuarea concursului pentru preselecția candidaților la funcția de procuror general și eventuala demitere a membrilor Guvernului 

„Anularea rezultatelor concursului este un lucru benefic, pentru că a recunoaște o greșeală este mult mai bine decât să insiști pe această greșeală, or, am văzut că în urma presiunilor făcute de societate acest punctaj al comisiei a fost publicat și s-a văzut cu ochiul liber că cel puțin un reprezentant delegat de PSRM a încercat să fraudeze aceste rezultat,e ceea ce este inadmisibil. În consecință, cred că este o decizie bună”, este opinia lui Victor Ciobanu.

Analistul consideră că mișcarea făcută de cei din Blocul ACUM cu anularea rezultatelor concursului de preselecție a candidaților la funcția de procuror general și asumarea de răspundere pentru modificarea Legii Procuraturii reprezintă o „mutare de forță” din partea reprzentanților dreptei ca răspuns la ultimele declarații ale președintelui Igor Dodon despre faptul că e nemulțumit de activitatea Guvernului și modul de reformare a Justiției.

„Iată că a primit un răspuns, o lovitură destul de dură din partea Guvernului, care a anulat acest concurs și este gata să își asume chiar responsabilitatea pentru desemnarea listei scurte pentru concursul de procurori, ceea ce este o mutare forțată în această partidă. Nu cred că a fost așteptată de socialiști, dar e un răspuns foarte dur din partea celor de la ACUM, vom vedea care vor fi răspunsurile socialiștilor, cred că spiritele se incită, totuși nu până într-acolo ca să cadă Guvernul.

Rămân încrezător în continuare că alianța nu se destramă până la căderea Guvernului și anticipate, pentru că pe moment nu cred că sunt convenabile nimănui, inclusiv socialiștilor. Nu au înregistrat un număr spectaculos la locale ca să forțeze nota, da, cu un rezultat nesperat în capitală, dar nu cred că pot forța nota să meargă la anticipate, crezând că vor obține un rezultat foarte bun. Cred că vor continua cu negocieri mai dure, mai puțin dure, până la urmă, se va ajunge la un compromis”, spune analistul.

ACUM trebuie să cedeze socialiștilor câteva ministere, ca aceștia să-și asume actul de guvernare

„Până la urmă, cred că ar fi rațional să se ajungă la anumite compromisuri și eu cred că cei de la ACUM chiar ar trebui să ofere anumite ministere socialiștilor pentru a le da această posibilitate să răspundă în mod solidar pentru guvernare, pentru că altfel, ei sunt într-o poziție foarte confortabilă de a fi la guvernare și să nu ai nicio responsabilitate pentru activitatea guvernului și atunci ai mână liberă să îl critici.

În acest context, cred că anumite ministere pot fi divizate pentru că au fost forțat înglobate în cadrul așa numitei reforme guvernamentale a Partidului Democrat, ceea ce a fost un lucru nu tocmai inspirat și unele ministere chiar nu se pot regăsi sub același acoperiș și ușor, și în mod logic, trebuie divizate. Dintre acestea, în mod logic se poate de oferit socialiștilor câteva ministere, ca ei să își asume actul de guvernare”, consideră Victor Ciobanu.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram