Război în Ucraina, ziua 170: Explozii în regiunea Herson. Anunțul făcut de operatorul ucrainean de energie nucleară

economic

Vom scăpa și de monopolul din Portul Giurgiulești? Proiectul aprobat de Guvern pe ultima sută de metri

12 noiembrie 2019, ora 09:34
Distribuie:

Navele care transportă mărfuri ce nu necesită condiții speciale de încărcare sau descărcare vor putea acosta la cheiuri amenajate în amontele râului Prut, în afara Portului Giurgiulești. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat astăzi la ședința Guvernului, chiar înainte de a fi dezbătută moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului de miniștri.

Au fost aprobate condițiile de amenajare și regulamentul de funcționare a unor cheiuri temporare și edificii aferente pe căile navigabile interne ale Republicii Moldova. Acestea vor fi construite de agenți economici, fără implicarea resurselor financiare din partea statului.

Astfel, Portul Giurgiulești nu va mai deține monopolul, iar zeci de nave care transportă grâne, nisip, criblură sau altă marfă ce nu necesită condiții speciale costisitoare de încărcare/descărcare vor putea beneficia de serviciile unor cheiuri temporare, fără a-și aștepta rândul în Portul Giurgiulești.

Autorii proiectului susțin că tot mai mulți agenți economici din Republica Moldova apelează la transportul naval al mărfurilor, dar capacitățile portuare existente la Giurgiulești nu permit deservirea tuturor doritorilor din motivul insuficienței infrastructurii specializate.

„Din acest motiv, navele maritime sunt nevoite se staționeze la rada portuară în așteptarea eliberării cheiului din port care este ocupat de nave fluviale ce transporta mărfuri în vrac și descărcarea cărora este cu mult mai lentă în comparație cu cele specializate”, se spune în nota informativă a proiectului aprobat de Guvern.

În practica internațională de exploatare a transportului naval  sunt utilizate cheiurile neamenajate pe căile navigabile interne și au un impact pozitiv asupra dezvoltării ramurii și măririi fluxului de mărfuri transportate pe cale navală.

Anterior, Igor Dodon a declarat într-un interviu  că proprietarii Portului Giurgiulești ar fi în căutare de parteneri pentru dezvoltarea afacerii. „Cred că apariția unui investitor rus acolo, în viitorul apropiat, este destul de reală”, a spus președintele.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram