/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și paradoxul invaziei ruse. Kremlinul vrea să saboteze summitul de pace

Andrian Candu enumeră condițiile în care ar vota democrații Guvernul Chicu

missing
13 noiembrie 2019, ora 21:13

Democrații nu au nicio obiecție la Ion Chicu, pentru că este un profesionist, dar va conta foarte mult ce candidați va propune acesta în echipa guvernamentală. Astfel a comentat democratul Andrian Candu decizia președintelui Igor Dodon de a-l înainta pe consilierul său la funcția de premier.

Candu a enumerat și condițiile în care PDM ar fi gata să susțină viitorul Guvern minoritar condus de Chicu.

„Dacă va veni cu profesioniști, oameni care s-au remarcat prin experiență, care nu au probleme de integritate, în situația în care își propune un program de guvernare și noi îl considerăm acceptabil și, mai mult ca atât, că acest viitor Guvern va accepta să susțină și unele proiecte ale Partidului Democrat și vom găsi această posibilitate de a conlucra cu Guvernul respectiv chiar și din opoziție, atunci există probabilitatea să fie susținut”, a declarat Andrian Candu în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la „TVR Moldova”.

Democratul a precizat că e vorba de proiectele sociale pe care insistă democrații: „cele 200 de lei pentru fiecare copil până la vârsta de18 ani, revenirea la acele plăți legate de sărbători pentru pensionari, continuarea proiectelor de infrastructură, reparația drumurilor, și implementarea proiectelor și reformelor pentru Acordul cu Uniunea Europeană”.

Întrebat dacă există potențial pentru un Guvern minoritar în R. Moldova și cât timp ar putea acesta să activeze, cu mandat deplin sau până la prezidențialele din toamna anului viitor pentru a organiza concomitent și alegeri parlamentare anticipate, Andrian Candu a spus că totul depinde de reușitele pe care le va înregistra Cabinetul de miniștri.

„Guvernele minoritare prin definiție sunt tranzitorii. Dacă acest Guvern va reuși să treacă prin iarnă cu brio, dacă va reuși să relanseze și să mențină proiecte bune, ne vom așeza la discuții peste jumătate de an și vom vedea dacă există vreo necesitate ca să fie reformatat. E greu să menții un Guvern 3-4 ani de zile, dacă nu există majoritate parlamentară și acei miniștri trebuie să vină în Parlament și să găsească soluții de fiecare dată la orice problemă și să poarte consultări”, a comentat democratul.

Amintim că, în această seară, Igor Dodon a semnat decretul prin care l-a desemnat pe Ion Chicu în calitate de premier. De dimineață, președintele a discutat cu toate fracțiunile parlamentare, dar PSRM și Blocul ACUM nu au găsit un compromis, pentru a forma o nouă coaliție de guvernare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram