Mihail Saakashvili, ex-președinte al Georgiei, a comentat demisia Guvernului Sandu. Acesta susține că, de astăzi, „Moldova s-a îndreptat din nou spre partea întunecată a istoriei”. El crede că decizia de azi a socialiștilor ar fi fost inluențată de președintele rus Vladimir Putin.

Astăzi, Putin a finalizat o operațiune pentru acapararea puterii în Moldova. La început, el l-a înlăturat, cu ajutorul europenilor și americanilor, pe Plahotniuc, un oligarh care a jefuit poporul Moldovei. Însă, Putin n-a fost mulțumit de faptul că a adus la putere Guvernul Sandu. Acum, cu ajutorul aliaților săi, socialiștii pro-ruși, a eliminat-o pe Maia Sandu, premierul anti-Putin. Moldova din nou a ajuns în partea întunecată a istoriei post-sovietice și asta este foarte trist, pentru că acest popor este unul bun, foarte muncitor, talentat, cu o geografie bună și cu mari perspective dacă scapă de partea sovietică. Acest lucru nu este încă posibil”, precizează ex-președintele Georgiei.

Saakashvili a mai scris pe pagina sa de Facebook că anume prin demisia Guvernului, deputații ACUM au pierdut în fața lui Putin.

„Singurul lucru care se poate de spus este că Maia Sandu este cel mai onorabil prim-ministru din istoria Moldovei și de aceea întreaga clasă coruptă s-a unit împotriva ei. Astăzi, Putin a câștigat, iar poporul din Moldova a pierdut. Dar eu rămân optimist și cred că totul este temporar”, a punctat Saakashvili.

Guvernul Sandu a fost demis cu votul a 63 de deputați socialiști și democrați.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!