/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 784: Atac sângeros la Cernihov și incendiu puternic în Crimeea. Zelenski convoacă Consiliul Ucraina-NATO

/FOTO/ Consiliul Republican al PSRM s-a întrunit în ședință. Dodon le-a solicitat colegilor să nu se lase cuprinși de euforie

missing
16 noiembrie 2019, ora 14:17

Departe de ochii jurnaliștilor, Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor (PSRM) s-a întrunit astăzi în ședință. La adunare a participat atât speakerul Parlamentului Zinaida Greceanîi, cât și președintele Igor Dodon. Șeful statului i-a felicitat pe membrii formațiunii cu rezultatele obținute la alegeri, cu investirea Guvernului Chicu și a solicitat întregii echipe să nu se lase cuprinși de euforie.

„Am participat la ședința Consiliului Republican al formațiunii. I-am felicitat pe toți cei prezenți cu obținerea rezultatelor foarte bune la alegerile locale generale din 20 octombrie și 3 noiembrie curent. Am urat succes în activitate tuturor președinților de raioane, primarilor, consilierilor municipali, raionali și locali, aleși pe listele PSRM. Am îndemnat fiecare primar și consilier imediat să înceapă lucrul în vederea realizării obiectivelor propuse”, a scris șeful statului pe pagina sa de Facebook.

Președintele s-a referit și la planul de acțiuni pe dimensiunea social-economică pentru anul 2020. Dânsul i-a asigurat pe membrii formațiunii că există premise ca: „Republica Moldova să fie transformată într-un mare șantier de construcție”, unde vor fi realizate proiecte majore de infrastructură.

„Am subliniat că țara noastră în aceasta săptămâna, a intrat într-o perioadă principial nouă, după învestirea unui nou Guvern, condus de prim-ministrul Ion Chicu. Am reiterat faptul că cetățenii Republicii Moldova așteaptă rezultate pozitive de la guvernare, din care motiv trebuie să depunem toate eforturile pentru a îmbunătăți situația din țară. Reieșind din acest considerent, am solicitat întregii echipe să nu se lase cuprinși de euforie, deoarece evaluarea activității lor se va face în baza rezultatelor concrete și nu a lozincilor”, a precizat Igor Dodon pe rețelele de socializare.

Foto: Facebook/ Dodon Igor

Foto: Facebook/ Dodon Igor

Foto: Facebook/ Dodon Igor

Foto: Facebook/ Dodon Igor

Foto: Facebook/ Dodon Igor

Foto: Facebook/ Dodon Igor

Menționăm că departe de ochii presei a avut loc și ședința Executivului de ieri dimineață. La întrunirea din Casa Guvernului a fost prezent doar președintele Igor Dodon, presa fiind anunțată că ședința Cabinetului de miniștri nu va mai avea loc.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram