Serghei Iaralov, unul dintre consilierii fostului lider al democraților, Vlad Plahotniuc, nu mai este membru al Partidului Democrat din Moldova (PDM). Despre aceasta a declarat președintele de onoare al (PDM), Dumitru Diacov, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

„Nu mai este în partid un membru pe nume Serghei Iaralov. Nu mai țin minte dacă el însuși a depus cererea de demisie, cert este că a fost șters de pe listă”, a declarat Dumitru Diacov.

Anterior președintele de onoare al PDM a spus că în cariera sa politică, Vlad Plahotniuc a greșit atunci când a discutat subiectele politice cu unii consilieri precum Serghei Iaralov.

Amintim că Președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan, a declarat că Serghei Iaralov ar deține identitate dublă în Republica Moldova.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!