/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Alegi să faci doi pași în plus sau riști să fii lovit de o mașină? Poliția îi avertizează pe pietonii care traversează drumul neregulamentar

29 noiembrie 2019, ora 09:03

Pe vreme rea, așa cum a fost afară astăzi, pietonii care trec strada în locuri nepermise riscă și mai mult să fie tamponați. Asta pentru că vizibilitatea este redusă, iar carosabilul – umed. Deși își pun în pericol propria viață, unii continuă să treacă pe unde apucă. Poliția îi avertizează cu amenzi, de până la 300 de lei, dar pentru început a ieșit pe drumuri ca să-i filmeze. Și colegii mei au făcut un experiment similar pe un bulevard din sectorul Râșcani, care a demonstrat că pietonii ignoră regulamentul. Subiectul a reapărut în vizorul public după ce ieri, o cameră de bord a surprins cum două tinere au fost lovite de un automobil, în timp ce traversau neregulamentar.

Tinerele au trecut strada, printre mașini, într-un loc nepermis. Deși ambele au căzut jos, s-au ridicat în grabă și și-au văzut de drum. Șoferul însă a ieșit din mașină și, aparent, le-a luat la rost. Poliția capitalei a precizat că serviciul 112 nu a fost solicitat. Și Inspectoratul Național de Poliție a decis să se adreseze, pe Facebook, pietonilor pentru a-i responsabiliza. I-a avertizat că vor fi amendați cu 150 până la 300 de lei. Până atunci însă, i-au filmat pe câțiva pietoni cum trec strada neregulamentar.

Am ieșit și noi în stradă ca să surprindem cât de des încalcă pietonii regulamentul rutier. Nu a trebuit să așteptăm mult până la prima abatere.

Cătălin GORIA, REPORTER TV8: „De 15 minute ne aflăm pe Bulevardul Moscovei din capitală, timp în care am filmat mai mult de 5 persoane care traversează strada neregulamentar. Întrebați de ce procedează așa, oamenii au diferite explicații”.

Apariția ca din senin a pietonilor pe carosabil este o adevărată bătaie de cap pentru șoferi. Ca să nu-i accidenteze, aceștia merg cu ochii în patru, mai ales pe timp de ceață sau de precipitații. Mulți conducători auto cunosc deja zonele în care pietonii traversează strada ilegal cel mai des.

„La noi poliția nu amendează, dacă ar amenda și pietonii ar fi altfel. – Cum procedați atunci când pietonii încalcă? – Cum să le spun ceva, dacă claxonez începe să strige ori poate să se întoarcă și să-ți mai spună ceva”; „Poliția are alte preocupări, lor nu le este de asta”, spun șoferii.

TEXT: Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare, de la începutul anului, din vina pietonilor, s-au produs aproape 300 de accidente rutiere. În urma lor, 46 de oameni au murit, iar alți 256 au fost răniți. Ultimul caz letal a avut loc ieri, în satul Măcărești, raionul Ungheni, când o femeie însărcinată în luna a 8-a a murit, fiind lovită în timp ce trecea drumul neregulamentar.

Reporter: Cătălin GORIA

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram