/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Anunț important de la Moldovagaz! Contractul cu Gazprom urmează a fi prelungit

missing
10 decembrie 2019, ora 11:07

Contractul existent de furnizare a gazului natural, semnat între „Moldovagaz” și „Gazprom”, urmează a fi prelungit. Despre aceasta a anunțat președintele „Moldovagaz”, Vadim Ceban, în cadrul unei ședințe la care a participat și ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi. 

„Moldovagaz” urmează să semneze cu „Gazprom” un supliment la contractul existent de furnizare a gazului natural până la finele acestei luni, termen în care trebuie negociat costul transportului de gaze naturale în regim revers pe teritoriul Ucrainei, pe segmentul Orlovka-Căușeni”, informează Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI).

În cazul unei eventuale întreruperi a tranzitului de gaze rusești prin rețeaua de transport a Ucrainei, se pregătește aprovizionarea cu gaze a R. Moldova în flux revers prin culoarul transbalcanic. Vor fi contractate capacitățile disponibile de transport gaze din Bulgaria și România.

Astfel, în regim de urgență, la începutul lunii noiembrie curent, „Moldovatransgaz”, cu contribuția „Tiraspoltransgaz”, a început reconstrucția a SMG Căușeni, iar pe parcursul lunilor august și noiembrie au fost realizate lucrările de reparație capitală a segmentului de conductă magistrală Razdelinaia – Ismail, care pe 10 noiembrie a fost pus în funcțiune.

De asemenea, reprezentanții „Moldovagaz” au informat despre ședința de lucru care va fi organizată la Bruxelles, pe 12 decembrie și în cadrul căreia se va discuta etapa pregătirii tuturor operatorilor sistemelor de transport pe culoarul Transbalcanic de asigurare a transportului de gaze în regim revers.

Totodată, în cadrul ședinței se va discuta și semnarea unui supliment la acordul de interconectare între „Transgaz”(România) și „Ukrtransgaz” (Ucraina).

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram