/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

„Air Moldova” are datorii de milioane față de stat. Cei care au privatizat întreprinderea nu și-au respectat obligațiunile

13 decembrie 2019, ora 11:12

Compania „Air Moldova”, care a fost privatizată  în toamna anului trecut, avea în luna octombrie datorii de 5,9 milioane de lei la bugetul de stat, au anunțat experții Curții de Conturi după realizarea unui audit al întreprinderii. Reprezentanții actualilor proprietari ai transportatorului aerian nu s-au prezentat la ședința Curții de Conturi, unde este prezentat în aceste clipe raportul de audit.

Pe de altă parte, auditorii atenționează că administratorul firmei a acceptat, pe parcursul anului, efectuarea unor plăți în avans de peste șapte milioane de lei, pentru diferite bunuri și servicii.

Controlul a scos la iveală că transportatorul aerian are în prezent un sold al datoriilor de 190 de milioane de lei. Peste un miliard de lei din totalul datoriilor au fost achitate într-un singur an din banii câștigați din activitatea companiei, după ce a fost privatizată și nu din investițiile cumpărătorului, așa cum prevedea contractul de privatizare.

„Îmi pun întrebarea, dacă a fost posibil de achitat aceste datorii într-un singur an din activitatea operațională, era necesitatea de privatizare”, a spus președintele Curții de Conturi, Marian Lupu.

Totodată, la cumpărarea companiei de stat, investitorii au promis achiziționarea a doua aeronave noi. Dar în martie 2019 a fost contractată o singură aeronavă, printr-un „contract dry lease”, adică a fost luat un avion în chirie de la altă companie.

Auditorii Curții de Conturi mai anunță că, după privatizarea companiei, au fost stopate curse avia spre 17 direcții de zbor, unele fiind curse efectuate doar în perioada estivală, iar altele ar fi fost neprofitabile.

Amintim că „Air Moldova” a fost privatizată în toamna anului trecut cu 50 de milioane de lei. Agenția Proprietății Publice a anunțat atunci că a fost cumpărată de „Civil Aviation Group”, o companie  fondată de un grup de investitori, între care cota cea mai mare era deținută de compania cu renume internațional „Blue Air”.

În octombrie curent, s-a făcut o schimbare radicală în structura asociaților de la „Civil Aviation Group”. „Blue Air Aviation” din România, care deținea 49% din capitalul companiei a cedat pachetul. Noul asociat este afaceristul Dzintars Pomers din Letonia.

În luna septembrie, procurorii anunțau că s-a aplicat sechestru pe capitalul statutar al companiei „Air Moldova”, fiind pus arest pe bunuri în valoare de 301,6 milioane de lei. Sechestrul a fost aplicat în cadrul unui dosar penal inițiat pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari la privatizarea companiei „Air Moldova”.

Sechestru de peste 300 de milioane de lei la compania „Air Moldova”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram