Cele 100 de mii de doze de vaccin antigripal care urmau să fie donate Republicii Moldova de către Centrul de Vaccinări Echitate din SUA, nu au ajuns în țară. Ștefan Gheorghiță, șef de secție la Agenția Națională pentru Sănătate Publică, susține că nu cunoaște când și nici dacă acestea vor ajunge în țară, potrivit IPN

Alte 100 de mii de doze de vaccin antigripal, procurate de către Compania Națională de Asigurări în Medicină, au ajuns în Moldova pe parcursul lunii noiembrie. Din acest lot sunt imunizate persoanele cu risc sporit de îmbolnăvire: persoanele cu maladii cornice, bătrânii și invalizii instituționalizați în aziluri, lucrătorii medicali, polițiștii și militarii, dar și persoanele care fac parte din organele de conducere din administrația publică centrală sau locală.

Acum o săptămână, o adolescentă de 14 ani s-a stins la Spitalul raional Cahul, fiind diagnosticată cu insuficiență respiratorie, pneumonie bilaterală și șoc septic. Prin analize de laborator, a fost confirmată și gripa de tipul A(H3N2). Potrivit autorităților din domeniul sănătății, acesta este primul caz de deces în sezonul gripal curent.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!