/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Prințul Philip, soțul reginei Marii Britanii, internat de urgență la spital

missing
20 decembrie 2019, ora 23:39

Prințul Philip al Marii Britanii, soțul reginei Elizabeth a II-a, a fost internat preventiv, în dimineața zilei de vineri într-un spital din Londra. Măsura  a fost luată pentru observarea și tratarea unei maladii cunoscute, a anunțat Palatul Buckingham.

„Ducele de Edinburgh a venit din Norfolk, în această dimineață, la spitalul King Edward VII din Londra, pentru monitorizare și tratament legat de o maladie preexistentă. Internarea este o măsură preventivă, la recomandarea medicului majestății sale”, se arată în comunicatul Biroului de presă al Palatului Buckingham, citat de Realitatea.net.

„Internarea este o măsură de precauţie, la recomandarea medicului Alteţei Sale Regale”, se mai spune în comunicat.

Ducele de Edinburgh va rămâne câteva zile, a anunțat Casa regală.

Prinţul Philip s-a retras din viaţa publică în august 2017, deşi a mai apărut ocazional la diverse evenimente. Pe 20 noiembrie 2017, prințul Philip a sărbătorit 70 de ani de căsătorie cu regina Elizabeth, aceasta fiind primul monarh britanic care a celebrat o nuntă de platină.

Ducele de Edinburgh  a fost spitalizat de mai multe ori în ultimii ani, pentru diverse probleme de sănătate.

Cel mai recent a fost anul trecut, când a fost în spital pentru o intervenție chirurgicală la șold. În aprilie 2018, ducele a petrecut 10 zile în spital după operația la șold.

Și în 2011 a petrecut Crăciunul în spital după o operaţie la inimă. În 2012 nu a putut participa la festivităţile organizate pentru a marca împlinirea a 60 de ani de când soţia sa, regina Elisabeta a II-a, a preluat tronul Regatului Unit al Marii Britanii, după ce a fost internat în spital din cauza unei infecţii la vezica urinară.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram