/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Fraudarea examenelor de șoferie! Ce s-a decis la ședința convocată de Ion Chicu

missing
03 ianuarie 2020, ora 18:40

Un absolvent al școlilor auto din R. Moldova susține examenul practic de șoferie, pentru a-și primi permisul de conducere, în mediu de trei ori, arată datele prezentate astăzi de Agenția Servicii Publice (ASP) la ședința convocată de premierul Ion Chicu. La Guvern au fost examinate problemele semnalate de cetățeni în procesul de susținere a examenelor de șoferie și acuzațiile de fraudare a examenelor de către instructori, cu scopul de a încuraja mita.

Conducerea ASP a informat despre măsurile întreprinse menite să elimine acțiuni precum înregistrarea falsă la examene, care creează rânduri artificiale.

Încă o problemă semnalată este calitatea instruirilor oferită de școlile auto. Secretarul de Stat al Ministerului Economiei Iulian Postică a propus un mecanism de evaluare a competenței școlilor auto sub forma unui clasament, în fruntea căruia să fie plasate școlile ai căror absolvenți susțin cel mai bine probele de examinare.

Premierul Ion Chicu a dispus crearea unui grup de lucru care să examineze situația în școlile auto și oportunitățile de îmbunătățire a programului de operare aplicat în prezent de ASP, modalitatea de acreditare a școlilor auto și să propună un mod de evaluare a performanței conducătorilor centrelor de examinare.

Grupul de lucru va prezenta un plan de acțiuni pe toate dimensiunile, menit să simplifice procedurile și probele pentru obținerea permisului de conducere, fără să afecteze siguranța procesului, promite prim-ministrul.

În luna februarie, Ion Chicu va inspecta personal unele centre de examinare pentru a verifica progresele în îmbunătățirea procedurilor.

Ședința fost convocată după ce zeci de persoane s-ar fi plâns premierului că nu reușesc să susțină examenul practic de șoferie „nici din a zecea oară”, pentru că examinatorii fac tot posibilul ca aceștia să comită gafe, cu scopul de a-i determina pe viitorii șoferi să dea mită pentru obținerea permisului de conducere.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram