Război în Ucraina, ziua 123: Kievul, atacat! S-a tras cu rachete care pot parcurge o distanță de până la 5,5 mii de km

social

Consilierul premierului, despre arestul lui Morari: „Tare aș vrea ca fiecare procuror și judecător să simtă pe pielea proprie efectul devastator al deciziilor pe care le adoptă”

13 ianuarie 2020, ora 11:30
Distribuie:

Consilierul prim-ministrului Ion Chicu, fost secretar de stat la Ministerul Justiției, crede că procurorii din R. Moldova solicită prea des, iar instanțele de judecată acceptă nejustificat de multe ori arestul. Nicolae Eșanu a scris o postare pe Facebook în care explică situația referindu-se și la cazul lui Viorel Morari.   

„Am menționat de multe ori public și în discuții private (apropo am discutat și cu dl Morari acest subiect) că în opinia mea procuratura solicită, iar instanțele de judecată aplică nejustificat de mult prea multe ori arestul. Legea prevede în mod expres că arestul poate fi aplicat doar dacă se face dovada că se întrunesc toate condițiile prevăzute de lege. În practică se aplică de mult prea multe ori regula inversă – arestul urmează să fie aplicat ori de câte ori nu sunt circumstanțe care exclud aplicarea arestului”, scrie Eșanu.

Acesta se arată convins de faptul că procurorul Viorel Morari se va apăra și va invoca faptul că nu se întrunesc condițiile pentru aplicarea arestului în cazul său.

„Doar că l-aș întreba pe dl Morari de ce nu a aplicat această regulă atunci când decizia îi aparținea dumnealui. O simplă retrospectivă a activității dumnealui cel mai probabil ar releva un număr impunător de cazuri în care dumnealui personal a insistat asupra aplicării arestului, chiar dacă temeiuri pentru o asemenea decizie erau cu mult mai puține decât în acest caz.

„Deși am spus de multe ori că tare aș vrea ca fiecare procuror și judecător să fie pus în situația să simtă pe pielea proprie efectul devastator al deciziilor pe care le adoptă cu atâta lejeritate, cred că trebuie totuși să rupem cercul vicios și să renunțăm la răzbunare. Și fiecare decizie să fie adoptată în strictă conformitate cu legea”, a conchis Nicolae Eșanu.

Astăzi procurorii solicită 30 de zile de arest în cazul lui Viorel Morari. Chiar în acest clipe are loc ședința la Judecătoria sectorului Ciocana.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram