Război în Ucraina, ziua 122: Atac masiv cu rachete. Rușii au intrat în Lisiceansk, iar Severodonețkul e complet ocupat

politic

Sondajul Institutului Republican Internațional: Maia Sandu îl egalează pe Igor Dodon la capitolul încrederii în politicieni

23 ianuarie 2020, ora 10:59
Distribuie:

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a reușit să-l egaleze într-un nou sondaj pe președintele Igor Dodon la capitalul încrederea alegătorilor în politicieni. Mai mult, aceasta chiar îl depășește pe șeful statului când vine vorba de locuitorii municipiului Chișinău, arată sondajul realizat la sfârșitul anului trecut de „International Republican Institute”.

Întrebați în care politician au cea mai mare încredere, câte 24% dintre respondenții sondajului au răspuns că în Igor Dodon și Maia Sandu.

Top trei a fost completat de liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, care este susținut de 13 la sută dintre respondenți. Aceasta este o poziție mult mai bună în comparație cu ce au arătat alte sondaje: cel al Asociației Sociologilor și Demografilor sau  Barometrul Opiniei Publice.

Președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, se bucură de încrederea a 7% dintre cetățeni, iar primarul general al Chișinăului Ion Ceban, primarul municipiului Bălți, Renato Usatîi și deputatul fugar Ilan Șor au acumulat câte cinci la sută.

Precizăm că un număr mare de respondenți – 35% nu au știut ce să răspundă la această întrebare sau nu au vrut să-și dezvăluie preferințele politice.

Sondajul a fost realizat în perioada 16 noiembrie-9 decembrie 2019, pe un eșantion de 1 204 persoane și are o marjă de eroare de 2,8 la sută.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram