/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Dosarul privind finanțarea PSRM va fi separat de cauza penală pentru spălare de bani prin „Exclusiv Media”

missing
30 ianuarie 2020, ora 11:57

Dosarul privind finanțarea externă a PSRM, pornit în noiembrie 2019, ar fi fost comasat ilegal, printr-un ordin semnat pe 2 decembrie de fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, cu dosarul penal inițiat în iulie 2016 pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari, cu implicarea companiei „Exclusiv Media”, fondată de deputatul socialist Corneliu Furculiță. Astfel, cele două dosare urmează a fi disjunse, susține procurorul general Alexandru Stoianoglo.

„În cadrul controlului făcut la baza demersului președintelui PSRM, noi am atras atenția că cele două dosare au fost unite ilegal. Urmează a fi disjunse și duse separat mai departe. Ele nu au nicio tangență ca să poată fi comasate. Sunt subiecte diferite, care vizează perioade diferite și sunt legate cu diferite evenimente”, a declarat astăzi șeful Procuraturii Generale, ALexandru Stoianoglo.

Procurorul general a comentat și decizia lui Viorel Morari de a crea un grup format din 38 de procurori și ofițeri de urmărire penală care să efectueze urmărirea penală pe acest dosar comasat la început de decembrie anul trecut.

„Ce vor face acești oameni nu e clar. Nu am văzut niciun plan de acțiuni. Noi trebuie să determinăm care sancțiuni vor fi întreprinse”, a menționat procurorul general, Alexandru Stoianoglo.

Amintim că procesul penal pornit în noiembrie 2019 pe faptul finanțări ilegale a Partidului Socialiștilor din străinătate a fost conexat la un dosar penal inițiat în iulie 2016 pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari, cu implicarea companiei  „Exclusiv Media” fondată de deputatul socialist Corneliu Furculiță. O ordonanță în acest sens a fost semnată pe 2 decembrie 2019 de către fostul șef al  Procuraturii Anticorupție (PA), Viorel Morari.

În aceeași zi, procurorul care gestionează dosarul a trimis o solicitare la Inspectoratul Fiscal prin care a cerut să prezinte Procuraturii Anticorupție fotocopiile tuturor actelor deținute în privința mai multor companii și persoane fizice, care au avut direct sau indirect rapoarte financiare cu PSRM (proveniența banilor, impozite pe venit, declarații de venit). Detalii AICI.

 

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram