/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

„Chișinăul abundă în construcții ilegale pentru că legea e permisivă”. PAS propune un proiect de lege menit să combată fenomenul

12 februarie 2020, ora 15:01

Chișinăul abundă în construcții ilegale amplasate pe teritoriile spațiilor verzi. Se întâmplă deoarece legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcție ar fi prea permisivă. Cel puțin asta reprezentanții fracțiunii PAS din CMC și deputații din fracțiunea parlamentară PAS, care au pregătit un proiect de lege menit să combată fenomenul. 

„La momentul de față, legislația permite construcția și amplasarea în spațiile verzi proprietate publică a obiectivelor pentru activități economice compatibile cu destinația spațiilor verzi și sociale, cum ar fi terenuri de sport, jocuri de odihnă, obiective cu caracter cultural și artistic, întreprinderi ale alimentației publice, pavilioane”, a spus deputatul PAS, Sergiu Litvinenco.

Potrivit lui Litvinenco, în prezent, legea poartă un caracter permisiv.

„Aceasta constituie temei pentru intervenții frauduloase în spațiile verzi, iar situația servește de facto drept fundament pentru acte de corupție și protecționism. Relevante în acest sens sunt mai multe cazuri de rezonanță: complexe construite în parcul Valea Trandafirilor, benzinăriile din fața Parcului „Alunelul”, parcul de la Râșcani de asemenea este plin de construcții capitale”, a menționat Sergiu Litvinenco.

Deputatul a mai explicat cum este elaborată în prezent documentația de proiectare.

„Mai grav e că unii agenți economici elaborează documentația de proiectare pentru construcția și amplasarea în spațiile verzi a unor obiective de alimentație publică, dar le modifică planul de urbanism și documentația de proiectare prin construirea unor etaje suplimentare care au cu totul altă destinație, de regulă vorbim de destinație locativă, iar într-un final spațiile proiectate inițial ca fiind destinate alimentației publice sunt utilizate în alte scopuri, inclusiv fără modificarea destinației”, a specificat Litvinenco.

Deputații de la PAS sunt convinși că o dată cu aprobarea proiectului de lege propus de ei, aceste practici despre care spun că „sunt păguboase și generatoare de acte corupționale” pot fi stopate.

„Vom prevedea expres că construcțiile capitale în spațiile verzi în localități urbane și rurale sunt interzise, excepție fiind doar în cazul în care amplasarea unor obiective este compatibilă cu spațiile verzi și anume vom prevedea expres cele care sunt destinate pentru practicarea sporturilor sau obiectivelor cu caracter artistic”, a spus Sergiu Litvinenco.

Proiectul de lege mai prevede și sancțiuni.

„De la 60 la 90 de unități convenționale pentru persoanele fizice, de la 210 la 270 u.c. pentru persoande cu funcție de răspundere, de la 240 la 300 u.c. pentru persoane juridice plus demolarea clădirii”, a specificat Litvinenco.

Documentul va fi depus astăzi la secretariatul Parlamentului.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram