Majoritatea persoanelor care au aplicat până în prezent la Programul de dobândire a cetățeniei prin investiții sunt din state precum: India, Pakistan și Siria. Despre aceasta a declarat Ministrul Economiei Anatol Usatîi în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Ministrul spune că anume acest fapt le-a determinat pe autorități să constituie o comisie care să evalueze riscurile și beneficiile pe care le oferă acest program. „Este nevoie reajustarea Programului de dobândire a cetățeniei prin investiții. Cetățenii trebuie să înțeleagă cum decurge acest proces”, a declarat Anatol Usatîi.

De asemenea, ministrul a spus că în curând Guvernul va anunța dacă va anula legea sau va continua proiectul.

Menționăm că compania „Henley & Partners” care gestionează Programul de dobândire a cetățeniei prin investiții dă asigurări că acesta nu prezintă niciun risc asupra securității statului și insistă asupra continuării lui în R. Moldova.

 

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!