Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate Maia Sandu a primit un răspuns de la Procuratură la sesizarea pe care a depus-o în luna ianuarie, după ce șeful statului Igor Dodon a declarat în public faptul că aceasta ar fi fost filată de agenții Serviciului de Informații și Securitate (SIS), pe vremea când era în funcția de premier.

Din răspunsul trimis de procurorul Alexandru Stângaci se spune că au fost analizate măsurile speciale de investigații realizate în privința Maiei Sandu și „nu au fost stabilite circumstanțe privind încălcarea drepturilor și intereselor legitime” ale fostei șefe de Guvern.

„Nu au fost identificate informații cu referire la careva măsuri speciale de investigații despre care se impune a fi aduse la cunoștință prin prisma legii”, argumentează procurorul.

Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, care a publicat pe Facebook răspunsul primit de Maia Sandu de la Procuratură, se arată mirat de faptul că procurorul spune că fosta prim-ministră nu a fost filată, desi acest lucru a fost recunoscut public de Dodon.

La începutul anului, Maia Sandu a depus două plângeri la procuratură – una pe filajul ei între 2016 și 2019 realizat de mercenari de-ai lui Plahotniuc (în presă s-a scris despre un „grup” de vreo 40 de persoane antrenate); alta pe filarea ei de cineva care îi transmitea toată informația lui Dodon – vă aduceți aminte de declarația ăstuia precum că „informația e de la SIS”, iar a doua zi spunea deja că „asta nu de la SIS”. În ambele cazuri filajul era ilegal. Și nu doar ilegal, dar chiar avea iz penal – atât comanditarii, cât și executorii, în mod normal, ar fi trebuit să poarte răspundere penală.

Dar iată că a venit răspunsul de la procuratură. „Totul a fost conform legislației”. Exact în stilul „instituțiilor statului” din perioada „domniei” lui Plahotniuc. Adică nu a existat filaj, nu au avut loc interceptări telefonice, totul a fost un miraj, iar Dodon a primit informația de la cel cu care a cules căpșune…

Întrebarea mea este următoarea: care e diferența între ce a fost și ce este? Doar aceea că cineva își mai cere scuze din când în când într-o altă limbă decât cea română, iar predecesorul nu?”, a comentat Litvinenco.

În august 2019, Procuratura Generală a anunțat că a inițiat trei procese penale pentru a verifica legalitatea, temeinicia şi oportunitatea dispunerii efectuării măsurilor speciale de investigații în cazul mai multor politicieni, jurnaliști și activiști care militau împotriva guvernării democrate. O investigație „Rise Moldova” a arătat că au fost filate și interceptate 52 de persoane.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!