/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

Proiectul privind asamblarea autobuzelor pentru capitală, subiect de ceartă pentru consilieri. Năstase și Ceban și-au aruncat replici acide

missing
05 martie 2020, ora 18:35

Proiectul cu privire la asamblarea autobuzelor pentru municipiul Chișinău, propus de Ion Ceban în CMC pentru aprobare, pentru ca ulterior să poată fi demarate procedurile de negocieri pentru demararea acestuia, a fost respins de consilieri. Subiectul a fost dezbătut mai bine de două ore în CMC și a fost motiv de ceartă între unii consilieri și primar.

Fracțiunile PAS și PPDA și-au exprimat încă de ieri dezacordul față de acest proiect, învinuindu-l pe Ion Ceban de lipsă de transparență. După ce în timpul dezbaterilor, cele două fracțiuni, alături de liberalul Dorin Chirtoacă au condamnat proiectul și i-au sugerat edilului capitalei că trebuie trimis la reexaminare, la final au decis să nu susțină inițiativa.

Acest lucru l-a supărat la culme pe Ion Ceban.

„Asta înseamnă că pentru dumneavoastră contează ca Chișinăul să degradeze. Eu voi solicita opinia Cancelariei de Stat, voi veni cun oproiect similar luni, apoi vineri, până vom crea acest lucru”, a spus Ceban.

„Eu atâta fericire pentru faptul că nu putem iniția aceste proceduri nu am mai văzut. Cât de ipocrit trebuie să fii să rânjești și să aplauzi? Și dumneavoastră vreți să fiți președinte? Dumneavoastră nici președinte de colhoz nu puteți fi”, i s-a adresat Ion Ceban lui Andrei Năstase după ce proiectul nu a trecut de votul consilierilor.

„Eu am imunitate în fața lașității și nimicniciei tale”, i-a răspuns Năstase lui Ceban.

Proiectul respectiv, dar și altele de pe agendă, care nu au ajuns a fi supuse dezbaterilor, au fost trimise la reexaminare în comisii și vor fi discutat într-o altă ședință a CMC.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram