/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

/FOTO/ Prima femeie care a zburat în spațiul cosmic, omagiată. Valentina Tereșkova împlinește 83 de ani

06 martie 2020, ora 12:50

Prima femeie care a zburat în spațiul cosmic este astăzi omagiată. Valentina Tereșkova împlinește 83 de ani.

Valentina Tereșkova este deputată în Duma, camera inferioară a Parlamentului rus. Aceasta a fost felicitată dis-de-dimineață de către colegii săi.

Thewoman.ro scrie că Valentina a decis să facă parte din viața politică, devenit un membru important, activitatea sa remârcându-se chiar și după căderea Uniunii Sovietice, prin ocuparea de funcţii onorifice. La fel ca Iuri Gagarin, Valentina Tereşkova a ajuns în spaţiu o singură dată.

Valentina Tereșkova este o cosmonaută din Rusia, prima femeie care a zburat în spațiul cosmic la 16 iunie 1963 cu nava Vostok 6. Chiar dacă misiunea Valentinei Tereskova a reprezentat un succes, URSS-ul a ascuns în continuare problemele cu care s-a confruntat aceasta, datorate erorilor tehnice, care au făcut ca vehiculul să se depărteze foarte mult de Terra.

După trei zile și 48 de rotații efectuate în jurul Pamântului, aceasta a aterizat și după ce a pierdut comunicaţiile cu cei de la sol, s-a catapultat din capsula sa deasupra Munţilor Altai din Siberia. Femeia a fost rănită ușor și a fost găsită la câțiva zeci de kilometri de locul stabilit, după cinci ore de la aterizare, mai scrie sursa citată.

A fost parașutistă, făcând primul salt în 1959, când avea 22 ani. În 1963 a fost aleasă pentru zborul cosmic dintr-un grup de 5 femei, celelalte fiind Tatiana Kuznețova, Irina Solovieva, Jana Erkina și Valentina Ponomariova.

Valentina Tereșkova a fost căsătorită cu astronautul sovietic Andrian Grigorievici Nikolaev (1929-2004).

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram