economie

/VIDEO/ Drăguțanu comentează „bazaconiile” lui Șor și anunță că va contesta decizia judecătorului care i-a dictat 30 de zile de arest

06 martie 2020, ora 18:28
Distribuie:

După ce Ilan Șor l-a acuzat pe fostul guvernator al Băncii Naționale că ar fi pus la cale acordarea creditelor de urgență pentru cele trei bănci falimentare, ca mai apoi acești bani să fie furați, Dorin Drăguțanu a catalogat aceste declarații drept „bazaconii”. Fostul șef de la BNM îi amintește lui Ilan Șor că el este cel care a dus băncile la faliment, iar BNM era obligată să instituie supravegherea specială și să apere interesele cetățenilor care păstrau banii la cele trei bănci devalizate.

Domnul Șor povestește bazaconii bancare și juridice. Băncile controlate de domnul Șor erau în faliment, deci dumnealui, ca acționar și președinte, a adus băncile în faliment. În momentul în care BNM a preluat controlul acestor bănci, a dat afară bancherii, inclusiv pe domnul Șor, care a falimentat banca, doar după aceea au fost acordate creditele de urgență pentru rambursarea  depunerilor persoanelor fizice și juridice. Analizați atent ce spune Șor pentru că sunt niște bazaconii. Cum poate o bancă falimentară din care au fost dați afară administratorii și acționarii să ceară ajutor? Ei nu mai aveau control asupra băncii”, a declarat astăzi Drăguțanu, după ce judecătorii i-au dictat 30 de zile de arest, fiind învinuit în frauda bancară.

Drăguțanu mai spune că omul de afaceri Veaceslav Platon ar spune lucruri neadevărate, pentru că este în închisoare și  „situația îl forțează să spună orice, numai să iasă la libertate”.

Referindu-se la argumentele procurorului care a cerut mandat de arest pe numele său, Drăguțanu spune că sunt nefondate și avocații săi vor depune un recurs împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.

Eu nu înțeleg învinuirile care mi se aduc. Nu-mi este clar la ce se referă ei. Eu nu înțeleg despre ce fel de escrocherii vorbesc, despre ce fel de spălare de bani”, afirmă Drăguțanu.

 

Pe parcursul zilei de ieri, procurorii anticorupție au făcut percheziții la BNM, într-un dosar legat de escrocherie și spălare de bani. Trei persoane au fost reținute: un actual și un fost viceguvernator și un șef de direcție din cadrul BNM. Ar fi vorba despre viceguvernatorul  Aureliu Cincilei, care este soțul deputatei democrate Ruxanda Glavan, fosta viceguvernatoare Emma Tăbârță,  și Ion Ropot, șeful Direcției supraveghere specială a BNM.

 

 

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram